Vezi VIDEO
Lars Walther, antrenorul HCM Minaur, a marturisit ca isi doreste ca echipa baimareana sa isi regaseasca ritmul in atac, cu atat mai mult cu cat „minauristii” isi doresc sa termine turul cu victorie. In intalnirea de maine seara, cu Lignitul la Targu Jiu, danezul a admis ca va fi vorba mai mult despre echipa sa, care vrea sa ramana pe locul 2 si dupa aceasta partida, si nu atat despre gruparea gazda, in mare suferinta in acest sezon.
Baimarenii nu sunt foarte fericiti dupa ce au pierdut cu 23-24 meciul cu HC Odorhei din etapa precedenta. Cu 21 de puncte, HCM Minaur este pe pozitia secunda de clasament. „Stiu ca multa lume a vorbit despre apararea noastra. Am luat 24 de goluri. Nu e vorba despre aparare. Problema e in atac. Trebuie sa ne regasim ritmul in atac si atunci sigur va fi totul in regula. In primele zile dupa meci a fost dificil, toata lumea era foarte trista pentru ca noi am crezut ca ne-am revenit, dar ceva a lipsit din jocul nostru si in aceasta saptamana am incercat sa gasim „remediul”. Sa speram ca vom fi gata pentru meci pentru ca avem nevoie de victorie. Si eu cred ca o vom obtine!”, a declarat antrenorul Lars Walther.
Adversarii de maine ai baimarenilor au pierdut la Calarasi in a 12-a etapa, la scorul de 22-27. Cu trei puncte sunt pe ultimul loc in clasament. De altfel echipa din Targu Jiu nu a mai obtinut puncte din etapa a cincea, cand a invins cu 35-31 Steaua. „In meciul de la Targu Jiu este mai mult vorba despre noi decat despre adversarii nostri. Trebuie sa ajungem din nou la forma pe care o aveam inaintea meciului de la Calarasi. Inca ne luptam cu accidentarile. Nu cred ca Eklemovic va juca, Marta nu va putea evolua, iar in cazul lui Sadoveac ne dam seama ca mai e nevoie de timp pentru a-si reveni dupa o absenta de opt saptamani”, a spus antrenorul baimarenilor.
HCM Minaur termina turul Ligii Nationale maine, la Targu Jiu, in compania echipei Energia Lignitul Pandurii. Meciul va incepe la ora 18.00 si va fi condus de muresenii Adrian Nacu si Adrian Rucoi. Observator: M. Barcan.
Programul etapei a 13-a (ultima din tur): Steaua Alexandrion Bucuresti – AHC Dunarea Calarasi (vineri, 21 noiembrie, ora 17.00, Digi), Poli Timisoara – CSU Suceava (sambata, 22 noiembrie, ora 17.00), Energia Lignitul Pandurii Targu Jiu – HCM Minaur (sambata, 22 noiembrie, ora 18.00), HC Odorhei – AHC Potaissa Turda (miercuri, 26 noiembrie, ora 17.30, Digi), Stiinta Municipal Dedeman Bacau – CSM Bucuresti (luni, 8 decembrie, ora 18.00, Digi), HCM Constanta – Dinamo Bucuresti (luni, 8 decembrie, 19.45, Digi), HC Vaslui va sta.
Sursa: Ramona-Ioana Pop