HCM Baia Mare va incepe aventura in grupele Champions League vineri, 16 octombrie, in deplasare la Krim Mercator. Acesta este cel de-al treilea sezon consecutiv pe care HCM il va petrece in Liga Campionilor, dupa ce in 2013-2014 a jucat in premiera in grupe, iar un an mai tarziu baimarencele au ajuns pana in sferturile de finala.
Tehnicianul Aurelian Rosca spera ca elevele sale vor face un meci bun la Ljubljana, mai ales ca au parte de o grupa dificila, dar considera ca evolutia in Liga Campionilor este o aventura, iar echipa trebuie sa se bucure de fiecare meci in parte.
“Este o grupa echilibrata, iar echipa noastra va trebuie sa joace foarte bine, mai ales ca este o echipa ambitioasa. Ne dorim foarte mult sa facem un joc bun la Krim si sa il castigam si speram sa putem sa aliniem cel mai bun lot pentru aceasta partida. Champions League este o aventura pe care ne-am dorit-o si va trebui sa jucam fiecare meci si sa ne simtim bine in aceasta competitie minunata”, a declarat Aurelian Rosca.
Capitanul vicecampioanelor, Valentina Ardean-Elisei, isi indeamna colegele la seriozitate si concentrare in aceasta partida de debut, importanta mai ales pentru moralul echipei.
“Va fi un meci greu, din punctul meu de vedere, pentru ca este prima partida din grupe, dar noi trebuie sa fim serioase si concentrate pe teren. Este o grupa foarte grea, dar nimic nu este imposibil”, a declarat Valentin Ardean-Elisei.
Partida dintre Krim Mercator si HCM Baia Mare va avea loc vineri, 16 octombrie, cu incepere de la ora 20.00, ora Romaniei.
Sursa: Tania Purcaru