Miercuri, Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare a fost gazda partidei dintre CS Minaur și CSM Deva, joc din cadrul etapei a 11-a din Liga Florilor MOL. Fetele noastre s-au impus fără prea mari probleme, chiar dacă Deva a ținut destul de bine pasul vreo 40 de minute.
Din păcate, în acest meci n-au putut evolua trei dintre jucătoarele echipei noastre, Oana Borș (nici nu va mai juca în acest sezon), Ana Maria Tănasie și Alexandra Severin (ambele cu probleme de ordin medical). E bine că nu s-a mai întâmplat nimic rău, pentru că accidentări au fost în acest meci, însă de partea oaspetelor, Malac și Șamanț ieșind mai devreme de pe teren decât și-ar fi dorit.
Jocul a fost foarte echilibrat în prima sa parte, oaspetele reușind să dea o replică frumoasă, ba chiar au și condus de mai multe ori: 5-3 (8), 6-7 (13), 10-8 (17), 11-11 (23). Minaur s-a mobilizat în finalul primei părți, a iuțit ritmul și s-a distanțat la două-trei goluri, la pauză fiind 15-13. Deva a ținut ritmul până în min. 41 (21-19), după care Baia Mare s-a apărat mult mai bine și a înscrie de mai multe ori pe contraatac și faza a doua, astfel că diferența de scor a ajuns chiar și la 10 goluri: 24-20 (45), 30-20 (50), 32-22 (55). Ultimele cinci minute au fost ale experimentelor nereușite pentru noi, iar Deva a redus din handicap. Contează mai puțin distanța, contează mai mult punctele și faptul că n-au mai fost probleme cu accidentările.
Urmează Gloria Buzău (miercuri, 26 ianuarie, deplasare) și CSM București (30 ianuarie, acasă) – în campionat; Bietigheim – Minaur (sâmbătă, 15 ianuarie), Nantes – Minaur (duminică, 23 ianuarie) – în EHF European League.
CS Minaur Baia Mare – CSM Deva: 32-26 (15-13)
Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare; circa 400 spectatori
Arbitri: Marius Murariu – Marius Tăbăcariu (Piatra Neamț). Observator: Valentin Călina (Pitești)
Aruncări de la 7m: 6-6 (transformate: 4-4; au ratat: Lavko, Fujita / Malac, Livrinikj). Minute de eliminare: 10-10
CS Minaur: Cristina Enache (5 intervenții, a apărat și un 7m), Amra Pandzic (5 intervenții, a apărat și un 7m) – Asuka Fujita 9 (unul din 7m), Eva Kerekes 6, Cristina Laslo 6 (3 din 7m), Aleksandra Zych 5, Yaroslava Burlachenko 4, Andreea Popa 1, Anca Polocoșer 1, Jelena Lavko, Maria David, Angela Cioca, Andreea Țîrle, Karoline Helena de Souza. Antrenori: Raul Fotonea și Daniel Apostu
CSM Deva: Ana Maria Inculeț (5 intervenții), Olivia Nanu (3 intervenții), Andreea Năstasă (2 intervenții) – Elena Livrinikj 7 (3 din 7m), Cristina Malac 4 (unul din 7m), Andreea Pătuleanu 4, Diana Șamanț 4, Irina Croitoru 2, Larisa Tămaș 1, Ioana Petrescu 1, Mădălina Predoi 1, Ana Ciolan 1, Sanja Dabewska 1, Andreea Cherecheși, Sahra Racho, Anca Onicaș. Antrenor: Gheorghe Covaciu
Etapa 11
Dacia Mioveni – CSM București: 20-26
CS Minaur Baia Mare – CSM Deva: 32-26
HC Zalău – SCM Gloria Buzău (sâmbătă, 15 ianuarie). Arbitri: Robert Harabagiu (Moreni) – Marius Ghiorghișor (București)
CSU Știința București – SCM Râmnicu Vâlcea: 23-36
HC Dunărea Brăila – SCM Craiova (duminică, ora 11.00, TVR 1). Arbitri: Theodor Șerbu – Andrei Vasilescu (București)
Gloria Bistrița – Rapid București (duminică, 15.30, TVR 1). Arbitri: Adrian Georgescu – Mihai Moldoveanu (Constanța)
CSM Slatina – Măgura Cisnădie: 28-34
Clasament
Rapid București – 27p (300-268) – 10
CSM București – 25p (313-268) – 11
SCM Rm. Vâlcea – 25p (314-278) – 11
Măgura Cisnădie – 21p (277-254) – 10
Dunărea Brăila – 19 (249-211) – 9
HC Zalău – 19p (218-204) – 10
Minaur Baia Mare – 18p (321-306) – 11
Gloria Buzău – 16p (261-250) – 10
SCM Craiova – 14p (255-254) – 10
Gloria Bistrița – 13p (255-252) – 10
Dacia Mioveni – 9p (247-268) – 11
CSM Slatina – 9p (272-304) – 11
Știința București – 0p (251-325) – 11
CSM Deva – 0p (214-305) – 11
Etapa 12. Miercuri, 19 ianuarie: Vâlcea – Bistrița (18.00). Sâmbătă, 22 ianuarie: Craiova – Rapid; Deva – Știința; Cisnădie – Mioveni; Brăila – Slatina. Miercuri, 26 ianuarie: Gloria Buzău – CS Minaur (16.00); CSM București – HC Zalău (16.00, TVR 2).