Sâmbătă, de la ora 17.00, Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare va fi gazda partidei dintre CS Minaur și HC Zalău, joc din cadrul etapei a 7-a din Liga Florilor. Un meci cu încărcătură specială pentru băimăreni și pentru zălăuani, în ultimii ani duelul fiind din ce în ce mai aprig și plin de orgolii. Uneori chiar și de aspecte nesportive, pe care le vrem evitate.
Minaur are o evoluție interesantă în acest sezon și frumoasă în același timp. Fetele noastre pot rămâne în zona podiumului (chiar pe podium) dacă vor obține cele trei puncte în meciul cu Zalău. Sunt mici probleme de lot, dar fetele care sunt incerte acum vor fi recuperate până la ora meciului. Nu vor juca sigur Cristina Ciaușescu, cum nu va juca nici Helena Rysankova. Putem spune însă că Helena face antrenamente cu echipa și va intra încet încet în programul normal și la jocuri. Nu se dorește forțarea ei, astfel că Rysankova va apărea într-un meci oficial cel mai probabil pe 2 noiembrie, când vom juca acasă cu Corona Brașov.
Lotul echipei CS Minaur
- Portar: Ana Maria Măzăreanu (6 meciuri / 0 goluri), Cristina Enache (6/0), Cristina Ciaușescu
- Extrema stânga: Oana Cîrstea (6/12), Eva Kerekes (3/0), Camelia Hotea (3/6)
- Inter stânga: Sylwia Lisewska (6/13), Larisa Tămaș (5/2), Maria Shteriova (6/25)
- Centru: Roxana Szolosi (6/16), Andreea Popa (6/21), Anna Ivanenko
- Inter dreapta: Paulina Masna (6/16), Anca Polocoșer (6/5), Helena Rysankova
- Extrema dreapta: Sonia Seraficeanu (6/14), Oana Borș (1/0), Petruța Argyelan (6/2)
- Pivot: Oana Bondar (6/7), Yaroslava Burlachenko (6/10), Mădălina Conache (4/1)
- Antrenori: Costică Buceschi, Magda Kovacs și Claudia Cetățeanu
Lotul echipei HC Zalău
- Portar: Raluca Kelemen (a marcat 3 goluri), Sara Abed Kader, Adina Sabău
- Jucătoare de câmp: Diana Nichitean (3), Alexandra Severin (18), Bianca Berbece (3), Cristina Nica (20), Amalia Coman, Alexandra Vrabie (14), Irina Ivan, Dana Abed Kader (47), Andreea Mihart (6), Larisa Șerban, Alexandra Pricop, Andreea Tecar (20), Sabrina Lazea (7), Teodora Popescu (10)
- Antrenor: Gheorghe Tadici
Mini-interviu cu Costică Buceschi
– Cum vezi meciul cu Zalău de sâmbătă?
Tot timpul meciurile cu echipa din Zalău au fost grele, indiferent de locul ocupat în clasament. Un meci mai mult decât unul obișnuit, pentru că e unul al orgoliilor. Suntem două județe vecine și tot timpul există orgoliul ăsta. Zalăul este o echipă care joacă bine și foarte bine. Au făcut niște rezultate extraordinare în începutul acesta de sezon, cu victorie în prima etapă la CSM București, cu înfrângeri la limită în meciurile de la Bistrița și de la Craiova. Este o echipă mult schimbată față de sezonul trecut, când le-au plecat multe jucătoare. Sunt multe tinere, ambițioase și meciul va fi extraordinar de greu. Știm foarte bine de presiunea care se pune pe joc, presiunea care e în jurul terenului și sperăm din tot sufletul ca noi să jucăm ceea ce putem și ceea ce știm, să nu ne afecteze foarte mult acest lucru.
– Vă este frică de ceva?
– Eu cred că acum sunt multe lucruri schimbate în bine în partea arbitrajului. După primele două-trei etape, arbitrajul parcă e mai corect, e mai așezat. Văd că și observatorii încep să-și facă din ce în ce mai mult datoria.
– Sperați într-o sală plină?
– Avem chiar o rugăminte. Publicul să vină la sală, să ne ajute, avem nevoie de el. Știm că de fiecare dată când a fost alături de noi am reușit să jucăm bine și să facem rezultate bune. Este un meci pe care și suporterii îl așteaptă și sperăm să-i răsplătim cu o victorie. Ba chiar mi-aș dori din tot sufletul să nu fie o victorie cu emoții.
Etapa 7
- SCM Gloria Buzău – CSM Corona Brașov: 23-19
- Măgura Cisnădie – CSU Cluj Napoca: 33-22
- Dunărea Brăila – SCM Craiova (sâmbătă, 11.00, TVR 2). Arbitri: Octavian Fînață (Arad) – Ștefan Hendrea (Baia Mare). Obs. I. Șerbu (București)
- AHCM Slobozia – Gloria Bistrița (sâmbătă, 12.00). Arbitri: Marina Agliceriu (Ploiești) – Mirabela Turdean (Tg. Mureș). Obs. O. Pripas (Rm. Vâlcea)
- CS Minaur Baia Mare – HC Zalău (sâmbătă, 17.00). Arbitri: Alexandru Nițișor – Alin Stamatoiu (Râmnicu Vâlcea). Obs. M. Barcan (Craiova)
- SCM Râmnicu Vâlcea – Rapid București (marți, 15 octombrie, 16.00)
- CSM Slatina – CSM București (4 ianuarie 2020)
Clasament
- Râmnicu Vâlcea – 18p (162-123) – 6
- Corona Brașov – 18p (191-162) – 7
- Gloria Buzău – 12p (179-163) – 7
- Minaur Baia Mare – 13p (153-136) – 6
- Măgura Cisnădie – 10p (190-174) – 7
- CSM București – 9p (128-111) – 5
- Dunărea Brăila – 9p (135-123) – 5
- CS HC Zalău – 9p (152-147) – 6
- SCM Craiova – 9p (139-143) – 6
- Gloria Bistrița – 6p (132-138) – 6
- AHCM Slobozia – 4p (129-151) – 6
- CSM Slatina – 4p (135-170) – 6
- Rapid București – 3p (127-165) – 6
- CSU Cluj-Napoca – 0p (153-199) – 7
Etapa 8. Marți, 15 octombrie: Corona – CSU Cluj (18.00). Sâmbătă, 19 octombrie: Zalău – Slobozia. Duminică, 20 octombrie: Rapid – Brăila (15.30, TVR HD); Gloria Buzău – CS Minaur (15.30, TVR 1). Sâmbătă, 26 octombrie: Bistrița – Rm. Vâlcea (11.00, TVR HD). Duminică, 27 octombrie: CSM București – Cisnădie (15.30, TVR 1). Miercuri, 6 noiembrie: Craiova – Slatina.
Gresit nu este un meci al orgoliilor pt ca Baia Mare este net superioara din toate punctele de vedere,mai ales cel financiar!!!