Pe 19 mai se termină sezonul în Liga Florilor de handbal feminin. Da, da… însă nu chiar pentru toată lumea. Locurile 11 și 12 mai au puțin de jucat, în barajul pentru rămânerea în Liga Florilor. Cu echipele care vor termina pe locurile 3-4 în barajul de promovare. Cam asta le-aș fi spus eu fetelor de la CS Minaur înainte de a începe meciul. Ne antrenăm sau plecăm în vacanță?
La cum a jucat CS Minaur în prima repriză, e clar că vorbim de o vacanță târzie. S-a apelat la tot arsenalul greșelilor care pot exista într-un manual al erorilor. Bistrița a venit să câștige meciul, încercând în continuare să prindă un loc de cupă europeană. Nici de la echipa lor și nici de la echipa noastră nu “transpiră” eventualele transferuri pentru sezonul ce vine, deși vorbe umblă destule.
Bistrița a plecat tare și a condus 1-3 (4), dar am egalat în patru minute la 3. Măzăreanu prinde bine în poarte oaspetelor, la noi intră tot. Nici apărarea nu este cea mai bună, iar poziționalul e “naștere grea”. Și poate că nu a fost aici mare baiul, însă s-au pierdut niște mingi pe greșeli incredibile, pe pase simple, plus vreo 4-5 aruncări din poziție de unu la unu cu care se mândrește Măzăreanu. Consecința un 6-9 (18). Avem un moment bun, profităm de o eliminare a lui Todor și de ratarea pe contraatac a Magdei Paraschiv și revenim la un gol distanță: 8-9 (20). E 9-10 în min. 23 și de aici până la finalul primei părți jucăm absolut modest: 9-15 (pauză).
La pauză, doar povești și regrete, plus eticheta: “nu mai avem nicio șansă”. Au urmat cele mai bună nouă minute din meci, când ne-am apărat foarte bine, Medvedova a prins tot și am venit la 15-16. Nu cedăm, chiar dacă se face 16-19 (min. 47.54) și înscriem de trei ori la rând prin Lisewska, Tecar și Șteriova: 19-19 (54.12). Bistrița e în pasiv și Horațiu Pașcă îi cere lui Pristăvița să meargă pe Polocoșer și să paseze rapid spre Ardean. Exact așa se întâmplă și e 19-20. Lisewska este apoi ghicită de Măzăreanu, balonul iese în aer, Lipară repune rapid și Bondar face fault în atac. Iar ajunge în amenințare de pasiv Bistrița și Pașca cere din nou Laurei schema de dinainte. Zis și făcut, Ardean nu iartă și e 19-21. Tecar reduce din handicap, apoi înscrie Pristăvița. Mai sunt 75 de secunde, Rațiu este eliminată, Lisewska ratează un 7m, apoi în ultimele 2-3 secunde mai înscrie Bondar o dată și se termină 21-22.
Meciul s-a pierdut în prima repriză și pe greșelile de tehnică individuală. Baia Mare este încă pe locul 8 și va rămâne acolo etapa această (mai sunt două meciuri). Mai avem acasă cu Craiova și CSM București și în deplasare la Buzău, Corona și Zalău. Depindem de noi să nu jucăm baraje, dar câtă încredere mai poți avea după ce te bate acasă și Cluj și Bistrița?
CS Minaur Baia Mare – Gloria Bistrița: 21-22 (9-15)
- Sala Polivalentă “Lacsăr Pană”; cca 500 spectatori
- Au arbitrat: Ionuț Ifrim – Ovidiu Ilisei (Piatra Neamț). Obs. Ștefan Ciurea (Craiova)
- Aruncări de la 7m: 5-5 (transformate: 4-5; a ratat Lisewska). Minute de eliminare: 2-6
- Minaur: Medvedova (10 intervenții), Enache (2 intervenții) – Lisewska 7/12 (4 din 7m), Tecar 3/5, Lipară 2/2, Seraficeanu 2/2, Burlacenko 2/4, Polocoșer 2/4, Orșivschi 1/3, Bondar 1/1, Șteriova 1/4, Cîrstea 0/2, Popescu 0/1. Antrenori: Costică Buceschi, Magda Kovacs și Claudia Cetățeanu
- Bistrița: Măzăreanu (14 intervenții, a apărat și un 7m), Inculeț – Ardean Elisei 8/11 (5 din 7m), Bloj 5/10, Szabo 3/5, Pristăvița 3/6, Bărbos 2/4, Todor 1/2, Rodriguez 0/1, Paraschiv 0/2, Rațiu, Zegrean, Giurgiucă, Adin. Antrenori: Horațiu Pașca și Radu Moldovan
Etapa 21
- SCM Craiova – SCM Gloria Buzău: 32-28
- HC Zalău – CSM Slatina: 34-25
- CS Minaur Baia Mare – Gloria Bistrița: 21-22
- SCM Râmnicu Vâlcea – Corona Brașov: 28-24
- CSM Galați – Măgura Cisnădie (luni, 8 aprilie, 17.30)
- CSM București – “U” Cluj Napoca (marți, 9 aprilie, 17.30, TVR HD)
- HC Dunărea Brăila a stat
Clasament
- SCM Rm. Vâlcea – 57p (546-443) – 20
- CSM București – 51p (540-414) – 18
- Corona Brașov – 34p (512-501) – 20
- Gloria Bistrița – 33p (450-462) – 19
- SCM Craiova – 30p (450-446) – 19
- HC Zalău – 29p (519-508) – 19
- Măgura Cisnădie – 29p (447-457) – 19
- Minaur Baia Mare – 25p (456-459) – 19
- CSM Slatina – 23p (462-492) – 20
- Gloria Buzău – 20p (434-456) – 19
- Dunărea Brăila – 20p (451-474) – 19
- “U” Cluj Napoca – 9p (499-560) – 19
- CSM Galați – 5p (366-460) – 18
Etapa 22.: “U” Cluj – Galați (sâmbătă, 13 aprilie, 17.30, TVR HD). Duminică, 14 aprilie; Cisnădie – Brăila; Slatina – CSM București; Bistrița – Zalău; Gloria Buzău – CS Minaur; Corona – Craiova (18.15, TVR HD). SCM Râmnicu Vâlcea va sta.
Pina cind clubul MINAUR functioneaza ca o afacere de grup,lucrurile nu vor merge in directia buna.Din pacate fara straini handbalul romanesc nu ar exista.Lucrurile sunt mult mai grave decit par,nu se munceste corect de la copii si juniori.Toate astea pentru ca orice doritor, ajunge sa aiba carnet de antrenor.
Faptul ca lucrurile nu merg bine este mai mult decit evident,chiar daca unii incearca sa ne ameteasca.In curind meciurile de handbal din sala LASCAR PANA vor fi urmarite de 100….poate 200 de spectatori ca si in alte orase care nu au prea istorie in acest sport.
Cei care trebuie,sa inteleaga ca acest lucru este o forma de PROTEST nu de indiferenta !!!!