Ultimul meci oficial din acest sezon pentru fetele de la CS Minaur, după care vine vacanța pentru unele jucătoare. Altele vor merge la loturile naționale, vor mai juca meciuri inclusiv în luna iunie, altele se vor pregăti pentru handball beach sau turnee finale interțări la nivel de tineret și juniori. Și ce poate fi mai bine pentru o închidere de cortină dacă nu un meci cu CSM București, fosta campioană și deținătoarea Cupei României.
CSMB vine în Baia Mare “fără vreo nevoie”, cum nici Baia Mare nu este legată de vreun obiectiv foarte important. Mai joc de locul 10 nu poate coborî și nu poate urca mai sus de locul 9 dacă bate. Un sezon început incredibil de bine, după care a urmat o parte a doua mai puțin reușită, însă, cu un singur succes suplimentar (cu Cluj, acasă, să zicem) lucrurile ar fi stat un pic mai bine. Meciul cu CSMB va aduce în tribune mai mulți spectatori ca de obicei, însă nici noi nu știm cu cine va veni CSMB la acest meci. Și nici nu ne interesează, pentru că, ori cu cine ar veni, în joc este blazonul clubului.
CS Minaur
- Portari: Cristina Enache (23 meciuri / 0 goluri), Andreea Năstasă (16/0), Adriana Medvedova (23/0)
- Extremă stânga: Alexandra Orșivschi (21 – 26 goluri / 42 aruncări), Petruța Argyelan (11 meciuri – 1/1), Oana Cîrstea (23 – 30/48)
- Inter stânga: Sylwia Lisewska (23 – 124/211), Anca Polocoșer (14 – 11/27)
- Centru: Luciana Popescu (16 – 19/31), Marija Șteriova (22 – 91/167)
- Inter dreapta: Andreea Tecar (22 – 19/36), Helena Rysankova (16 – 77/135)
- Extremă dreapta: Sonia Seraficeanu (23 – 42/60), Andreea Taivan (20 – 20/36), Andreea Lipară (8 – 2/5)
- Pivot: Oana Bondar (21 – 14/16), Yaroslava Burlacenko (23 – 78/102), Diana Șamanț (1)
- Antrenori: Costica Buceschi, Magda Kovacs și Claudia Cetățeanu.
Etapa 26
- Gloria Bistrița – SCM Râmnicu Vâlcea (sâmbătă, 17.30). Arbitri: Theodor Șerbu – Andrei Vasilescu (București)
- SCM Craiova – CSM Galați (sâmbătă, 17.30). Arbitri: Marina Agliceriu (Ploiești) – Mirabela Turdean (Tg. Mureș)
- “U” Cluj Napoca – Măgura Cisnădie (sâmbătă, 17.30). Arbitri: Marius Ghiorghișor (București) – Marian State (Buzău)
- SCM Gloria Buzău – HC Dunărea Brăila (sâmbătă, 17.30). Arbitri: Octavian Fânață (Arad) – Ștefan Hendrea (Baia Mare)
- Corona Brașov – HC Zalău (sâmbătă, 17.30). Arbitri: Marian Draghici – Victor Drăguț (Piatra Neamț)
- CS Minaur Baia Mare – CSM București (duminică, 17.30). Arbitri: Diana Florescu (Pitești) – Ana Maria Stoica (București). Obs. Paul Anton (Iași)
- CSM Slatina va sta
Clasament
- SCM Rm. Vâlcea – 66p (626-508) – 23
- CSM București – 63p (676-540) – 23
- Gloria Bistrița – 39p (567-559) – 23
- Măgura Cisnădie – 38p (554-554) – 23
- Corona Brașov – 37p (583-577) – 23
- SCM Craiova – 36p (548-539) – 23
- HC Zalău – 33p (626-626) – 23
- Gloria Buzău – 30p (542-550) – 23
- Dunărea Brăila – 29p (551-567) – 23
- Minaur Baia Mare – 28p (552-569) – 23
- CSM Slatina – 26p (551-589) – 24
- “U” Cluj Napoca – 12p (599-679) – 23
- CSM Galați – 5p (483-601) – 23
Cel putin un lucru este foarte clar :ECHIPA NU SI-A INDEPLINIT OBIECTIVUL !(ca si baietii)
Iata citeva motive pentru care fetele ar trebuii sa bata CSM-ul:
1.au ocazia sa dovedeasca ca sunt o echipa care lupta pina in ultima secunda din campionat
2.din respect pentru suporterii baimareni
3.din dorinta de a demonstra ca esecul cu U Cluj a fost intimplator
4.pentru a demonstra ca avem antrenor si management,cel putin la fel de bun ca BUZAUL
5.pentru a demonstra vointa,daruire,orgoliu de sportiv care isi doreste intotdeauna victoria
6.pentru a dovedi ca iubesc acest sport si clubul la care joaca,nu numai banii care se pot obtine
Acestea fiind spuse ma intreb de ce sa nu cistigam cu CSM-ul ?????
Daca BUZAUL a batut,noi de ca sa nu putem ?Ce au ei si nu avem noi ?
In concluzie daca nu batem CSM-ul care este in deringolada din toate punctele de vedere inseamna ca banii incasati sunt doar pentru PREZENTA !!!!!