Echipa feminină de handbal a clubului CS Minaur s-a clasat la finalul sezonului din Liga Florilor pe locul 10 (din 13), după 9 victorii, un egal și 14 înfrângeri. În Cupa României a pierdut în primul tur în care a intrat (16-imi de finală), 22-24 cu CSM Galați. Per ansamblu, n-a fost un sezon grozav la promovarea în Liga Florilor. Se putea mai bine, mai ales că într-o vreme echipa ocupă locul 3. Sigur, era un loc de conjunctură. S-a pierdut aiurea cu “U” Cluj acasă, mai putea veni de undeva o victorie, ori asta ar fi însemnat un loc la mijlocul clasamentului. Dar n-a fost, iar pe final am fost fericiți că n-o să mai jucăm baraj.
Vom încerca și o scurtă analiză a jucătoarelor care au evoluat pentru CS Minaur în sezonul 2018 – 2019.
Portari. Segmentul a fost bine acoperit în meciurile cu echipele mici sau de-o seamă cu noi. La meciurile tari, n-am prea contat aici. Cristina Enache (24 meciuri / 0 goluri) a fost portarul numărul 1 după opinia noastră, în timp ce Adriana Medvedova (23/0), venită drept titulară, n-a făcut cine știe ce meciuri mari. Andreea Năstasă (17/0) s-a descurcat onorabil după câte minute a primit. Ea a avut și probleme de sănătate.
Extremă stânga. Aici am contat pe Alexandra Orșivschi (21 – 26 goluri / 42 aruncări), Oana Cîrstea (24 – 32/54), în timp ce Petruța Argyelan a intrat sporadic în teren și doare pentru minute puține (12 meciuri – 1/2). Procentaje de 62% (Orșivschi), respectiv 59,2% (Cîrstea) nu sunt grozave pentru o extremă, asta este foarte clar.
Inter stânga. Poloneza Sylwia Lisewska (24 – 132/224) a început foarte bine sezonul, dar e drept că nici celelalte echipe n-o cunoșteau. A fost și a rămas cea mai bună marcatoare a echipei noastre, cu 59%, ceea ce nu e puțin pentru un inter, mai ales că ea a aruncat la poartă și de cele mai multe ori cand eram în pasiv. Anca Polocoșer (15 – 11/29) a venit la Minaur după ce Roman s-a desființat, a intrat mai greu în rol, însă și-a mai dat drumul pe parcurs. Un om care a stat mai degrabă în apărare. A fost însă chemată de fiecare dată la echipa națională, ceea ce ne spune că stafful are încredere în potențialul ei.
Centru. Titulara de drept a fost Marija Shteriova (23 – 93/172), o jucătoare spectaculoasă și de multe ori eficientă, poate chiar prea rapidă pentru coechipeirele sale. 54% eficiență ori aici mai are de lucrat puțin. E drept că și-a asumat multe și nu întotdeauna îți ies. Luciana Popescu (17 – 20/35) s-a străduit de fiecare dată să fie de ajutor, iar finalul de sezon a găsit-o mai des în teren, suplinind și absența Helenei în inter dreapta.
Inter dreapta. Helena Rysankova (16 – 77/135) a pornit ca titulară, a scos un 57% procentaj de eficiență, însă pe ea ne-am bazat foarte mult și pe faza de apărare. După ce s-a accidentat, chiar am suferit pe flancul drept, unde a mai fost doar Andreea Tecar (23 – 22/40), o jucătoare tânără, care s-a străduit la rândul ei să dea randament.
Extremă dreapta. Sonia Seraficeanu (24 – 45/66) a fost prima alegere în general, însă abia către finalul campionatului și-a intrat în mână. Trebuie să-și îmbunătățească și apărarea, iar dacă o va face-o, atunci vor veni și convocările la echipa națională. Adusă ca o soluție pe banda dreaptă pentru a o ajuta pe Sonia, Andreea Taivan (21 – 22/38) n-a rupt gura târgului, dar nici prea multe minute n-a primit, mai ales după ce s-a întors pe teren și Andreea Lipară (8 – 2/5).
Pivot. Oana Bondar (22 – 15/17) a jucat mai mult în apărare, dar și-a făcut treabă și în faza de atac. Yaroslava Burlacenko (24 – 81/105) a fost considerată prima opțiune, a avut procentaj 77% și a reușit câteva jocuri excelente. Ne place că se bate pentru fiecare balon și în fiecare meci. Diana Șamanț (1) a intrat un singur meci în teren, dar jucătoarea de la CS Marta mai are încă un an de juniorat. Iar acolo este printre cele mai bune.
Antrenori: Costica Buceschi, Magda Kovacs și Claudia Cetățeanu.
Lotul CS Minaur pentru sezonul 2019-2020 (nu obligatoriu definitiv)
- Portar: Cristina Enache, Ana Maria Măzăreanu (Gloria Bistrița), Cristina Ciaușescu (CSȘ 2 București / Rapid), Adriana Medvedova (va pleca), Andreea Năstasă (va pleca)
- Extrema stânga: Oana Cîrstea, Camelia Hotea (Corona Brașov), Eva Kerekes (CSM Târgu Mureș / ACS Odorheiu Secuiesc), Alexandra Orșivschi (a semnat cu SCM Craiova), Petruța Argyelan (va pleca)
- Inter stânga: Sylwia Lisewska, Larisa Tămaș (Corona Brașov), Anca Polocoșer
- Centru: Marija Shteriova, Roxana Szollosi (HC Zalău), Andreea Popa (CSȘ 2 București / Rapid), Anna Ivanenko (CS Marta), Luciana Popescu (va pleca)
- Inter dreapta: Helena Rysankova, Paulina Masna (Boden), Andreea Tecar (probabil va pleca)
- Pivot: Oana Bondar, Yaroslava Burlacenko, Mădălina Conache (CSM Galați)
- Extrema dreapta: Sonia Seraficeanu, Andreea Lipară (va pleca), Andreea Taivan (a semnat cu Buzău).