Vezi VIDEO
In meci restant din cadrul etapei 20 a Ligii Nationale de handbal feminin, HCM Baia Mare a invins la limita Otelul Galati, la scorul de 26-25. „Infarct”, acesta a fost cuvantul de ordine in tabara baimareana dupa fluierul final, jucatoare, antrenori si membri din conducerea clubului fiind toti de acord ca meciul le-a modificat drastic cotele pulsului. Ca nu s-au pierdut in momentul in care au fost egalate si chiar conduse pe final de joc, acesta a considerat tehnicianul baimarean ca a fost principalul merit al baimarencelor. Flavia Matei a marturisit ca mai importante sunt punctele echipei decat prestatia sa individuala in acest joc.
In jocul cu Otelul Galati, baimarencele au avut cele doua puncte ca si adjudecate, dupa ce – la inceputul reprizei secunde – au avut in favoarea lor chiar si sapte goluri. Chiar daca nu isi pot modifica pozitia din clasament, handbalistele din Galati au luptat pentru victorie si au crezut in ea, reusind in actul secund sa isi egaleze adversarele cu 10 minute inainte de fluierul final si sa treaca si in avantaj in minutul 55. Victoria a revenit, insa, baimarencelor, care s-au impus cu 26-25 gratie unui reflex al portarului Flavia Matei. Doua puncte care garanteaza in buna masura indeplinirea obiectivului si care duc HCM-ul pe locul 8 in clasament.
„Un meci extraordinar pentru public: banuiesc ca a fost trait la maximum. Noi am fost aproape de limita infarctului. Un meci decis in ultimele secunde de o parada extraordinara a Flaviei. Am jucat prima repriza foarte bine, am reusit sa ne impunem in atac si in aparare. Am avut un avantaj de sase goluri pe care l-am crescut in repriza secunda la sapte. Dupa care, asa cum se intampla de obicei la echipele tinere, uzura s-a vazut. Echipa din Galati este una foarte experimentata, cu jucatoare care au evoluat ani buni in Liga Nationala, au stiut sa joace fiecare minge, ne-au si condus la un gol. Meritul fetelor mele este ca nu au picat, ca au reusit sa isi revina si, cu toate ca am ratat in ultima faza de atac ocazia de a castiga mai lejer, pana la urma soarta a fost de partea noastra. Este o victorie mare, sunt doua puncte foarte importante pentru noi. Doua puncte care ne dau liniste in continuare pentru meciurile care urmeaza, indeosebi pentru cele de acasa cu echipele cu care ne putem bate. De acum inainte avem numai meciuri tari, jucam cu podiumul de anul trecut”, a declarat Costica Buceschi, antrenorul echipei baimarene.
„A fost un meci de infarct. Eu ma bucur ca am castigat. Intamplarea a fost sa fiu eu cine a decis soarta meciului. Important este ca am facut doua puncte. Ne bucuram acum de ele si apoi mai vedem ce urmeaza„, a spus Flavia Matei.
Privind mai departe de confruntarea pe care HCM Baia Mare o are sambata, de la 12.00, in polivalenta cu Oltchim Ramnicu Valcea, Buceschi a spus: „Pana la ultimul meci din campionat trebuie sa fim linistiti din toate punctele de vedere, sa putem juca cu toata lumea de pe banca pentru ca trebuie sa gasim solutii pentru campionatul viitor si vrem sa vedem care sunt fetele care pot tine pasul si care sunt cele care isi doresc mai mult decat o lupta pentru evitarea retrogradarii. Anul viitor ne dorim mai mult si sper sa realizam mai mult”.
Foto (c) eMaramures.ro.
CITESTE SI:
HANDBAL – LIGA NATIONALA – Cu acceleratia pe pulsul spectatorilor: HCM Baia Mare – Otelul Galati 26-25 (15-9)
Sursa: RIP