Vezi VIDEO
Doua echipe neinvinse se intalnesc duminica in polivalenta: HCM Baia Mare si SCM Craiova. HCM Baia Mare are doua victorii la activ si… doua dorinte inaintea acestui joc. Dupa cum anunta Eliza Buceschi, handbalistele lui Costica Buceschi si Magda Kovacs doresc sa ramana neinvinse si dupa aceasta partida. Iar Jenica Rudics pluseaza, anuntand ca baimarencele doresc sa fie imbatabile acasa.
In cadrul etapei a treia a Ligii Nationale de handbal feminin, HCM Baia Mare evolueaza pe propriul teren in compania echipei SCM Craiova. Meciul va avea loc duminica, 16 septembrie, incepand cu ora 11.00, in polivalenta. Partida va fi arbitrata de cuplul international Vasile Pavel – Marian State din Buzau si va fi transmis in direct de DigiSport.
Baimarencele au avut parte de inceputul visat de sezon, HCM-ul impunandu-se in prima partida, acasa, cu 24-19 in compania echipei HCM Roman, pentru ca in capitala sa se impuna la limita in fata CSM-ului, la scorul de 31-30. Sportivele antrenate de Costica Buceschi si Magda Kovacs au acumulat astfel maximum de puncte si sunt pe locul 2 in clasament.
„Urmeaza duminica o etapa foarte grea, cu o echipa care nu a cunoscut infrangerea in cele doua meciuri disputate pana acum. O echipa tanara, ambitioasa, cu un antrenor tanar si ambitios si el. Isi doresc ca anul acesta sa nu mai aiba emotii ca si anul trecut, cand s-au salvat de la retrogradare la baraj„, a declarat pentru eMaramures antrenorul Costica Buceschi.
Neinvinsa este si echipa din Craiova, care a debutat cu un egal la 25 in acest an competitional, egal inregistrat in compania echipei CSM Ploiesti. In etapa precedenta, cu 24-20 s-au impus craiovencele in fata gruparii HC Danubius Galati. Cu un punct mai putin decat HCM-ul a adunat SCM Craiova, echipa care ocupa in acest moment locul 3 in clasament. „Am jucat cu ele in fiecare pauza competitionala. Meciurile din campionat, insa, vor fi mai echilibrate, vom fi mai concentrate decat in meciurile amicale. Noi speram sa ne iasa jocul si sa castigam. Au poarta, au jucatoare cu experienta, au si jucatoare tinere care vor sa evolueze bine. Insa noi jucam acasa si acasa vrem sa fim imbatabile!”, a declarat Jenica Rudics.
Eliza Buceschi a spus: „Este un adversar dificil, care ne-a batut in meciurile de pregatire, insa noi speram sa castigam. La fel s-a intamplat si anul trecut: la fiecare meci de pregatire ne-au batut, dar in partidele din campionat le-am batut atat la noi, cat si la ele. Sunt jucatoare experimentate, care formeaza aproximativ echipa de anul trecut, s-au mai intarit cu Babeanu, insa noi speram ca prin jocul nostru si prin aportul publicului sa castigam cele doua puncte si sa ramanem neinvinse in aceasta editie de campionat„.
Clasament
1. Oltchim Rm. Valcea 2 2 0 0 58-46 4
2. HCM Baia Mare 2 2 0 0 55-49 4
3. SCM Craiova 2 1 1 0 49-45 3
4. CSM Bucuresti 2 1 0 1 58-53 2
5. ASC Corona 2010 Brasov 2 1 0 1 66-57 2
6. HC Dunarea Braila 1 1 0 0 30-26 2
7. U Jolidon Cluj 2 1 0 1 57-61 2
8. CSM Ploiesti 2 0 1 1 46-55 1
9. HC Zalau 1 0 0 1 20-22 2
10.HC Danubius Galati 2 0 0 2 42-52 0
11. HCM Roman 2 0 0 2 45-60 0
Programul etapei a treia (duminica, 16 septembrie): Oltchim Rm.Valcea sta, ASC Corona 2010 Brasov – HC Zalau (se joaca in 17 septembrie, de la ora 18:00, in direct pe DigiSport), CSM Ploiesti – HC Dunarea Braila, HC Danubius Galati – Universitatea Jolidon Cluj, HCM Baia Mare – SCM Craiova (ora 11:00, in direct pe DigiSport), HCM Roman – CSM Bucuresti (se joaca in 15 septembrie).
Sursa: Ramona-Ioana Pop