Vezi VIDEO
Dupa ce au scos doua echipe daneze de top din cursa pentru grupele Ligii Campionilor, baimarencele de la HCM revin pe frontul intern al luptelor handbalistice pe care le poarta in acest sezon. Maine, de la ora 17.00, vicecampioanele Romaniei vor intalni pe propriul teren HCM Ramnicu Valcea in joc restant din a doua etapa a Ligii Nationale. Cu acest prilej, baimarencele le vor prezenta suporterilor Supercupa Romaniei, primul trofeu castigat in acest sezon.
HCM Baia Mare – HCM Ramnicu Valcea este intalnirea care incheie a doua etapa din Liga Nationala de handbal feminin, o etapa care s-a jucat la finele saptamanii precedente. Baimarencele au invins in prima etapa echipa U Neptun la Constanta cu scorul de 31-25, in timp ce urmasa lui Oltchim a pierdut cu 22-25 intalnirea de pe propriul teren jucata in compania gruparii CSM Ploiesti.
„Intalnire cu noua echipa din Ramnicu Valcea. Toata lumea era obisnuita sa dea pieptul cu Oltchimul… Acum, din pacate, Oltchim nu mai exista. Actuala echipa din Ramnicu Valcea este la un inceput de drum, cu jucatoare tinere. O parte dintre cele care vor evolua impotriva noastra sunt din Baia Mare„, a mentionat Costica Buceschi, antrenorul echipei HCM Baia Mare. Puscas, Tamas, Ciunt si Chirila sunt jucatoarele pe care HCM le-a imprumutat echipei din Ramnicu Valcea.
„Speram ca vom continua sirul victoriilor din Liga Campionilor si in campionat. Intalnim o echipa tanara, nou formata, avem si foste colege care evolueaza pentru Ramnicu Valcea. Speram ca vom face un meci bun”, a mentionat Diana Puiu.
Cu prilejul meciului de maine, HCM Baia Mare va prezenta suporterilor Supercupa Romaniei, primul trofeu castigat in acest sezon de vicecampioana Romaniei.
„Speram sa fie sala plina, chiar daca nu cred ca va fi ca la cele doua jocuri din calificari. Ne dorim sa facem un joc cat mai bun, cat mai apropiat de ceea ce am jucat la finele saptamanii precedente, dar va fi foarte dificil, pentru ca impotriva adversarilor din Romania este mai greu sa te exprimi pentru ca toata lumea te cunoaste, toata lumea stie ce faci. In plus, nici fetele nu cred ca vor fi atat de montate ca la jocurile cu echipele daneze. Imi doresc sa joace toate handbalistele: le voi da ocazia sa evolueze in acest meci si celor care au jucat mai putin sau au fost in tribune la turneul de calificare„, a declarat Costica Buceschi pentru eMaramures.
Partida se va juca maine, incepand cu ora 17.00, in sala polivalenta. Meciul va fi arbitrat de Alina Muntean si Mirabela Turdean din Targu Mures. Eliza Buceschi are o intindere si Geta Dinis Vartic are o problema musculara, acestea fiind jucatoarele cu probleme medicale inaintea intalnirii cu noua echipa din Ramnicu Valcea.
Rezultatele etapei a doua: CSM Cetate Devatrans – CSM Ploiesti 36-21, CSM Bucuresti – Universitatea Neptun Constanta 30-19, HCM Roman – HC Dunarea Braila 20-16, HC Zalau – Universitatea Jolidon Cluj 22-24, ASC Corona 2010 Brasov – SCM Craiova 38-28.
Sursa: Ramona-Ioana Pop