A fost un meci foarte echilibrat, cu echipa gazdă aflată deja cu cuțitul în zona osului, căutându-se justificări pentru investițiile masive făcute în vară. Minaur venea la Bistrița după cinci victorii consecutive în campionat și doar câțiva centimetri au făcut să plece cu mâna goală de la acest meci.
Am început meciul excelent, cu 2-0 (min. 3), dar gazdele au egalat rapid și au preluat conducerea. Minaur nu pierde din ritm și egalează la 6 (13), apoi la 9 (17), după care ratează trei atacuri în superioritate numerică. Bistrița duce scorul la 12-9 (21) și are șansa să meargă la patru goluri, dar ne descurcăm. Minaur reduce din nou din handicap, se ajunge la un gol distanță, iar la pauză se intră cu 16-14.
Imediat după reluare egalăm la 16, iar în min. 37 preluăm conducerea: 19-20, motiv pentru Rasmussen să ceară time-out. Ajungem la 20-22 (38), dar luăm patru goluri la rând: 24-22 (42). La 25-23, scoate Enache un 7m la Iuganu și revenim la un gol, iar mai apoi egalăm la 27 (52). Finalul este incandescent: pași la Ardean Elisei, gol marcat de Fujita: 27-28 (53). Seraficeanu egalează (53.28), apoi înscrie Burlachenko: 28-29 (54.21). Rodriguez face pași, dar pierdem și noi balonul. Kovacevic egalează la 29 (56.53), apoi Salamakha scoate aruncarea Andreei Popa. Kovacevic înscrie pentru 30-29 (58.17), apoi Andreea Popa egalează (58.38). Rasmussen cere timp de odihnă, iar atacul gazdelor este oprit de recuperarea reușită de Severin. Cere și Fotonea time-out. Mai sunt 22 de secunde, nu e amenințare de pasiv, n-avem cum pierde un punct. Și totuși, Laslo aruncă la poartă, balonul lovește transversala, nici n-avem noroc să se ducă aiurea, Salamakha “dă contraatac” pentru Seraficeanu și aceasta înscrie. Mai e o secunde, nu mai contează, nu mai e ce face.
Gloria Bistrița – CS Minaur Baia Mare: 31-30 (16-14)
- Sala Polivalentă din Bistrița; fără spectatori
- Au arbitrat: Romeo Ștefan (Ploiești) – Bogdab Ștark (București). Observator: Gheorghe Năsturel (Reșița)
- Aruncări de la 7m: 5-5 (transformate: 4-3; au ratat: Iuganu / Laslo, Severin). Minute de eliminare: 6-8
- Gloria: Valentina Salamakha, Ana Maria Măzăreanu, Alexandra Perianu – Jovana Kovacevic 7, Ana Maria Iuganu 6 (4 din 7m), Almudena Rodriguez 5, Alexandrina Cabral Barbosa 3, Sonia Seraficeanu 3, Florina Chintoan 3, Meike Schmelzer 2, Laura Moisă 1, Nicoleta Dincă 1, Valentina Ardean Elisei, Diana Lazăr, Roxana Beșleagă, Daniela Rațiu. Antrenori: Kim Rasmussen, Radu Moldovan, Gabriel Borodi
- CS Minaur: Cristina Enache (9 intervenții, a apărat și un 7m), Amra Pandzic (2 intervenții), Elena Utkina – Ana Maria Tănasie 7, Yaroslava Burlachenko 5 (3 din 7m), Cristina Laslo 5, Asuka Fujita 4, Andreea Popa 4, Alexandra Severin 3, Oana Borș 1, Elaine Gomes Barbosa 1, Angela Cioca, Aleksandra Zych, Anca Polocoșer. Nu au jucat: Eva Kerekes, Andreea Tîrle. Antrenori: Raul Fotonea și Daniel Apostu
Etapa 8
- CSM București – Măgura Cisnădie: 32-24
- SCM Gloria Buzău – HC Dunărea Brăila: 21-29
- Gloria Bistrița – CS Minaur Baia Mare: 31-30
- Rapid București – HC Zalău: 25-20
- SCM Râmnicu Vâlcea – Dacia Mioveni (sâmbătă, 17.00)
- SCM Craiova – CSU Știința B ucurești (sâmbătă, 17.30)
- CSM Deva – CSM Slatina (sâmbătă, 18.00)
Clasament
- Rapid București – 21p (236-213) – 8
- CSM București – 19p (235-195) – 8
- Dunărea Brăila – 16 (222-186) – 8
- SCM Rm. Vâlcea – 16p (195-177) – 7
- Măgura Cisnădie – 15p (213-198) – 8
- Minaur Baia Mare – 15p (229-215) – 8
- Gloria Buzău – 13p (210-204) – 8
- HC Zalău – 13p (171-169) – 8
- Gloria Bistrița – 10p (204-201) – 8
- SCM Craiova – 8p (173-177) – 7
- CSM Slatina – 6p (173-192) – 7
- Dacia Mioveni – 3p (152-177) – 7
- Știința București – 0p (157-206) – 7
- CSM Deva – 0p (138-198) – 7
Etapa 9. Duminică, 7 noiembrie: CSM București – Dunărea Brăila (17.30). Marți, 9 noiembrie: Cisnădie – Craiova (19.00). Joi, 18 noiembrie: Zalău – Rm. Vâlcea (16.00, TVR 2). Sâmbătă, 20 noiembrie: Slatina – Buzău; Mioveni – CSM Deva; Știința – Bistrița; CS Minaur – Rapid (15.30, TVR 1). (csminaur.ro)
Dacă nu ratam două aruncări de la 7m, câștigam cu un gol. Când ajungem să nu ratăm nici o aruncare de la 7m intr-un meci?