Minaur a obținut sâmbătă o frumoasă calificare în optimile de finală ale EHF European Cup, trecând de RK Partizan Belgrad. Până la finalul acestui an, echipa pregătită de Alexandru Sabou mai are de jucat trei partide, două dintre acestea pe teren propriu. Mai întâi vom avea meciul cu CSM din Suceava (joc din cadrul etapei a 15-a), partidă ce va avea loc miercuri, 8 decembrie. Mai apoi, sâmbătă, Minaur va juca acasă cu Dinamo (ora 11.00) – etapa 14, prima din retur, pentru ca ultimul meci al anului să fie în deplasare, cu Potaissa Turda, vineri, 17 decembrie (ora 18.00) – din etapa a 13-a, ultima din tur.
Partida cu Suceava va fi arbitrată de clujenii Sebastian Mîrza și Cristian Nedelea, în timp ce observator FRH va fi Vasile Sighicea (Râmnicu Vâlcea). Minaur și-a propus să obțină toate cele trei puncte în acest meci, pentru a rămâne în partea de sus a clasamentului, la distanță de locul 7.
Competițiile sportive se vor putea desfășura cu spectatori în tribune, în limita a 30% din capacitatea maximă a spațiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele care dețin certificat verde, respectiv: sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare; se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării. Masca este obligatorie, iar distanța dintre spectatori trebuie să fie de minimum un metru.
Prețul unui bilet la meciurile din campionat fost stabilit de CL Baia Mare la 30 lei. Biletele de intrare se pot procura în ziua jocului de la casele de bilete ale Sălii Polivalente, cu începere de la ora 16.00.
CS Minaur
Portar: Anton Terekhov (12/0), Barna Buzogany (11/0), Răzvan Pop (6/0)
Extreme stânga: Daniel Bera (12/32 – 3 din 7m), Milan Kotrc (12/44 – 9 din 7m), Sergiu Makaria (1/0)
Inter stânga: Andrei Buzle (12/31), Stevan Vujovic (10/34 – unul din 7m), Alexandru Csepreghi
Centru: Stefan Vujic (11/37 – 4 din 7m), Călin Căbuț (12/48 – 16 din 7m), Mihai Dobra (7/1), Erik Pop (5/5 – unul din 7m)
Inter dreapta: Anderson Mollino da Silva (8/8)
Extrema dreapta: Tomas Cip (10/22), Tudor Buguleț (12/23)
Pivot: Robert Nagy (11/7), Gabriel Massuca Teca (12/18), Mihai Bușecan (9/1), Ștefan Huta (9/6)
Antrenor: Alexandru Sabou
Etapa a 15-a
CS Minaur Baia Mare – CSU din Suceava (miercuri, 8 decembrie, ora 18.00)
Dinamo București – CSM Bacău (duminică, 12 decembrie)
Steaua București – CSM Vaslui (duminică, 12 decembrie)
Potaissa Turda – CSM Alexandria (duminică, 12 decembrie)
HC Buzău – Dobrogea Sud Constanța (duminică, 15.30)
SCM Poli Timișoara – CS Universitatea Cluj (luni, 13 decembrie, 18.00)
CSM București – CSM Focșani (marți, 14 decembrie, 16.00)
Clasament
Dobrogea Sud – 37p (365-313) – 14
Dinamo București – 36p (421-325) – 12
Steaua București – 33p (375-334) – 13
Potaissa Turda – 27p (369-341) – 12
CSM Focșani – 25p (346-342) – 13
Minaur Baia Mare – 25p (322-318) – 12
CSM Vaslui – 18p (351-364) – 13
CSM București – 16p (385-374) – 14
CSM Bacău – 13p (388-412) – 14
ACS HC Buzău – 13p (357-395) – 14
CSU Suceava – 12p (373-385) – 14
Poli Timișoara – 9p (368-394) – 13
Universitatea Cluj – 6p (354-438) – 14
CSM Alexandria – 5p (347-386) – 14
Restanțe etapa 12: Steaua – Dinamo (miercuri, 15 decembrie, 18.00, TVR 1); Potaissa – Minaur (vineri, 17 decembrie, 18.00)
Restanțe etapa 14: Vaslui – Potaissa (joi, 9 decembrie); Focșani – Timișoara (vineri, 10 decembrie, 18.30); Minaur – Dinamo (sâmbătă, 11 decembrie, ora 11.00, TVR 2)
Etapa a 16-a. Joi, 3 februarie 2022: Suceava – Timișoara; CSU Cluj – CSM București; CSM Focșani – HC Buzău; Dobrogea Sud – Potaissa; Alexandria – Steaua; Vaslui – Dinamo; Bacău – CS Minaur.