Miercuri și joi s-au disputat meciurile penultimei etape din sezonul regulat în Liga Zimbrilor. CS Minaur a jucat în deplasare, cu Potaissa Turda, a pierdut la cinci goluri, dar meciul a fost unul important doar pentru gazde, care și-au asigurat astfel locul 4 și cele 4 puncte cu care va porni în play-out. Minaur, indiferent de rezultat tot cu locul 9 pornește la drum în play-out și cu cele cinci puncte.
Băimărenii au plecat în ziua meciului, în jurul orei 13.00. Normal, pe undeva, deoarece sunt 3 ore jumătate de drum, plus că nici scorul nu prezenta foarte mult interes. Jocul a fost echilibrat până spre finalul primei reprize, când a fost 14-13, dar am luat patru goluri la rând și această diferență a cam fost menținută până spre final. La pauză s-a intrat cu 20-15, semn că apărările au lăsat mult de dorit. Nu s-a întâmplat nimic spectaculos după reluare, diferența a gravitat între 4 și 7 goluri, iar finalul a adus scorul de 34-29, cu un ultim gol marcat din 7m de Erik Pop, unul repetat.
Potaissa Turda – CS Minaur Baia Mare: 34-29 (20-15)
- Arbitri: Adrian Nacu – Adrian Rucoi (Târgu Mureș). Obs. Ion Aldica (Bistrița)
- Potaissa: Irimuș, Fleșer, Szopka – Ghiță 8, Pințoiu 6, Szoke 5, D. Iancu 3, Cântec 3, Thalmaier 2, Talaș 2, R. Pavel 2, L. Ignat 2, R. Lazăr 1, Laslo, D. Pop. Antrenor Horațiu Gal
- Minaur: Țenghea, Markelau – Csepreghi 7, Botea 5 (2 din 7m), Vujadinovic 4, Nagy 3, A. Popescu 3, Marta 3, Cristescu 2, Haiduc 1, Erik Pop 1 (din 7m), Yuri Pop, Oargă, Szabo, L. Ștefan, Brajovic. Antrenori: Raul Fotonea și Alexandru Sabou
Clasamentul în play-off și play-out va începe de la un alt punct.
Play-off-ul se va desfășura cu 8 echipe, iar echipele vor fi împărțite în două grupe:
Grupa 1 formată din echipele care au terminat sezonul regulat pe locuri impare (1, 3, 5, 7). Grupa 2 formata din echipele care au terminat pe locuri pare (2, 4, 6, 8). Se joacă după sistemul fiecare cu fiecare, tur-retur. Primele două echipe clasate la finalul sezonului pe etape vor intra în play-off cu 6 puncte, locurile 3-4 vor intra cu 4 puncte, locurile 5-6 vor intra cu 2 puncte, iar locurile 7-8 vor începe de la 0 puncte.
Câștigătoarele celor două grupe vor juca în finala mare, după sistemul cel mai bun din trei meciuri.
În play-off sunt șase echipe, locurile 9-14. Rezultatele directe din timpul sezonului regulat nu vor mai conta. În zona retrogradării se va juca în continuare după sistemul fiecare cu fiecare, dar la început vor fi acordate niste bonificații: locul 9 – 5 puncte; locul 10 – 4 puncte; locul 11 – 3 puncte; locul 12 – 2 puncte; locul 13 – 1 punct; locul 14 – 0 puncte.
Etapa 25: CSM București – Dobrogea Sud Constanța: 22-22; “U” Cluj Napoca – CSM Făgăraș: 28-36; HC Buzău – Steaua București: 23-23; CSM Focșani – SCM Politehnica Timișoara: 28-28; CSM Bacău – CSU Suceava: 26-24; Dinamo București – Dunărea Călărași: 30-21; Potaissa Tirda – CS Minaur Baia Mare: 34-29
Clasament
- Dobrogea Sud – 61p (737-615) – 25
- CSM București – 57p (684-587) – 25
- Dinamo București – 54p (764-660) – 25
- Portaissa Turda – 52p (720-639) – 25
- Steaua București – 48p (699-650) – 25
- Dunărea Călărași – 48p (690-648) – 25
- Poli Timișoara – 46p (680-630) – 25
- CSM Focșani – 38p (661-636) – 25
- Minaur Baia Mare – 30p (718-732) – 25
- CSM Făgăraș – 20p (610-676) – 25
- CSU Suceava – 20p (601-676) – 25
- CS HC Buzău – 19p (615-685) – 25
- CSM Buzău – 15p (656-751) – 25
- “U” Cluj Napoca – 0p (641-889) – 25
Ultima etapă din sezonul regulat. Duminică, 31 martie: Călărași – Buzău (17.00); Suceava – Focșani (18.00). Miercuri, 3 aprilie: CS Minaur – Dinamo; CSM Făgăraș – Bacău; Steaua – “U” Cluj; Timișoara – CSM București (16.00, TVR HD); Dobrogea Sud – Potaissa (18.00, TVR HD).
Avem o serie de 3 infringeri la baieti,urmeaza a 4……la fete sunt 4 infringeri la rind si viata grea in continuare….
Uneori ma intreb daca chiar jucam in Liga Nationala sau in Cupa Pacii ???Poate nu ar fi rau din doua echipe sa facem una singura de fete ,oricum baietii intra in teren ca niste domnisoare cu pancarte pe care scrie „FARA VIOLENTA !!!”
VAI DE CAPUL LUI HANDBAL !!!TOTUL ESTE O COMEDIE DE PROST GUST LA CARE NU ITI ARDE DE RIS !!!!!