Handbalul masculin la nivel de primă divizie își cunoaște deja “actorii” din sezonul 2019-2020. Vom avea tot 14 echipe la start, iar 12 dintre acestea sunt echipe care au evoluat și sezonul trecut în Liga Națională. Ultimele două necunoscute au fost “rezolvate” sâmbătă, zi în care, la Drobeta Turneu Severin, CSM Făgăraș și HC Buzău au obținut a doua lor victorie în barajul de promovare / retrogradare, astfel că își păstrează locul în prima divizie.
Clasament final Liga Zimbrilor 2018-2019: 1. Dinamo București, 2. HC Dobrogea Sud Constanța, 3. Potaissa Turda, 4. CSM București, 5. Dunărea Călărași, 6. Steaua București, 7. SCM Politehnica Timișoara, 8. CSM Focșani, 9. CS Minaur Baia Mare, 10. CSM Bacău, 11. CSM Făgăraș, 12. HC Buzău, 13. CSU Suceava, 14. “U” Cluj-Napoca.
Ultimele două clasate au retrogradat în Divizia A. Au promovat în prima divizie CSM Școlar Reșița și CSM Vaslui. Nu ne ajută deloc distanțele – Turda (176 km), Suceava (338 km), Timișoara (369 km), Făgăraș (393 km), Bacău (416 km), Reșița (443 km), Vaslui (499 km), Buzău (540 km), București (589 km – de trei ori), Călărași (718 km), Constanța (812 km). Adică 6.471 km de parcurs într-un sezon.
CSM Vaslui
- Portari: Bogdan Pralea (43 ani), Valentin Petrila (23), Eduard Cioată (18)
- Extremă stânga: Alexandru Fărcaș (29 – fost la CS Minaur), Andrei Popa (21)
- Extremă dreapta: Darius Dragon (22), Alexandru Potera (25)
- Centru: Silvian Amihăesi (29), Andrei Hodorogea (24), Vlad Huțanu (18)
- Inter stânga: Claudiu Dediu (37), Ștefan Cumpăninci (21), Sebastian Iozu (22)
- Inter dreapta: Sebastian Polocoșer (26 – fratele jucătoarei Anca Polocoșer de la Minaur)
- Pivot: Andrei Voicea (25), Vladimir Carali (27), Răzvan Fărcaș (29 – fost la CS Minaur)
- Antrenor: Leonard Bibirig
CSM Școlar Reșița (foto)
- Portar: Paul Simulescu (24 – fost la CS Minaur), Boban Vuita (23)
- Extremă stânga: Răzvan Daia (24), Marius Negru (18)
- Inter stânga: Raul Heimbach (22), Marius Bahan (28), Eduard Belchite (21), Antonio Gîrban (19)
- Centru: Mihai Rohozneanu (35), Alexandru Vulpe (29), Denis Kirsch (18)
- Inter dreapta: Răzvan Mledenciu (27)
- Extremă dreapra: Robert Țiu (21), Olexandr Starcenko (24)
- Pivot: Alexandru Boriceanu (22), Eric Bărbuș (21)
- Antrenori: Ilie Vaidasigan, Cristian Ionescu.