Aidoma meciului disputat în tur la Suceava, Minaur s-a impus și miercuri la limită, iar echipa din Suceava a ratat un atac în ultimele secunde, din situație de unu la unu. Ideea este că Minaur a obişnut șase puncte din cele două meciuri, adică maximum, iar acest lucru este cel mai important. A fost acuzată și o ușoară stare de oboseală după meciurile din ultimul timp, au mai fost și momente de relaxare prematură, dar punctele au rămas în Baia Mare.
Prima parte a meciului a fost extrem de echilibrată, cu Suceava la conducere în minutele de start, apoi cu Minaur egalând și trecând în avantaj: 5-4 (12). Suceava trece din nou în avantaj de un gol, dar totul se oprește la 9-9 (21), când Sandu Sabou cere time-out și acest lucru se vede imediat: 11-9 (23), 14-10 (28) – aici am avut trei goluri marcate consecutiv de Vujic. La pauză se intră cu 16-11, cea mai mare diferență de scor din acest meci.
Băimărenii ies de la vestiare prea relaxați, iar oaspeții înscriu de patru ori la rând în cinci minute, vin la un singur gol, iar Sabou cere din nou time-out. În min. 38 este 18-18 și ne temem. Minaur forțează, merge din nou la patru goluri: 23-19 (44), dar pierdem din nou din turație: 25-24 (48). Urmează un moment bun de apărare și se pare că liniștea revine în sală: 29-25 (min. 55.44). Suceava revine în joc, mai sunt două minute și e 29-27. Bera execută un 7m pe lângă poartă, apoi Kbilașvili punctează pentru 29-28. Suntem în atac, mai sunt 23 de secunde, cerem time-out, apoi intrăm în amenințare de pasiv. Căbuț aruncă la poartă, nimerește transversală, apoi urmează un contraatac al lui Kbilașvili care trimite și el în transversală. Mai sunt 4-5 secunde și nu mai e nevoie de nicio grabă. Minaur își apropie toate cele trei puncte.
CS Minaur Baia Mare – CSU din Suceava: 29-28 (16-11)
Sala Polivalenă “Lascăr Pană” din Baia Mare; cca 350 spectatori
Au arbitrat: Sebastian Mîrza și Cristian Nedelea (Cluj Napoca). Observator FRH: Vasile Sighicea (Râmnicu Vâlcea).
Aruncări de la 7m: 4-8 (transformate: 3-5; au ratat: Bera / Tîrzioru 2, Roșu). Minute de eliminare: 12-6
CS Minaur: Anton Terekhov (6 intervenții, a apărat 2 de 7m), Barna Buzogany (o intervenție) – Stefan Vujic 6, Anderson Mollino da Silva 4, Robert Nagy 3, Andrei Buzle 3, Milan Kotrc 3 (unul din 7m), Daniel Bera 3 (2 din 7m), Tomas Cip 2, Stevan Vujovic 2, Tudor Buguleț 1, Ștefan Huta 1, Gabriel Massuca Teca, Călin Căbuț. Nu au jucat: Mihai Bușecan, Erik Pop. Antrenor: Alexandru Sabou
Suceava: Ștefan Grigoraș (6 intervenții), Darius Makaria (4 intervenții) – Daniel Stanciuc 6 (2 din 7m), Alin Roșu 5 (3 din 7m), Irakli Kbilșvili 4, Robert Furak 4, Adrian Tîrzioru 3, Leonard Ștefan 3, Alexandru Bologa 1, Alex Dascălu 1, Cemal Kutahya 1, Elod Szasz, Adrian Urdă, Alexandru Juverdianu, Cosmin Lupu, Valentin Anton. Antrenori: Petru Ghervan, Adrian Chiruț
Etapa a 15-a
CS Minaur Baia Mare – CSU din Suceava: 29-28
Dinamo București – CSM Bacău (duminică, 12 decembrie)
Steaua București – CSM Vaslui (duminică, 12 decembrie)
Potaissa Turda – CSM Alexandria (duminică, 12 decembrie)
HC Buzău – Dobrogea Sud Constanța (duminică, 15.30)
SCM Poli Timișoara – CS Universitatea Cluj (luni, 13 decembrie, 18.00)
CSM București – CSM Focșani (marți, 14 decembrie, 16.00)
Clasament
Dobrogea Sud – 37p (365-313) – 14
Dinamo București – 36p (421-325) – 12
Steaua București – 33p (375-334) – 13
Minaur Baia Mare – 28p (351-346) – 13
Potaissa Turda – 27p (369-341) – 12
CSM Focșani – 25p (346-342) – 13
CSM Vaslui – 18p (351-364) – 13
CSM București – 16p (385-374) – 14
CSM Bacău – 13p (388-412) – 14
ACS HC Buzău – 13p (357-395) – 14
CSU Suceava – 12p (401-414) – 15
Poli Timișoara – 9p (368-394) – 13
Universitatea Cluj – 6p (354-438) – 14
CSM Alexandria – 5p (347-386) – 14
Restanțe etapa 12: Steaua – Dinamo (miercuri, 15 decembrie, 18.00, TVR 1); Potaissa – Minaur (vineri, 17 decembrie, 18.00)
Restanțe etapa 14: Vaslui – Potaissa (joi, 9 decembrie); Focșani – Timișoara (vineri, 10 decembrie, 18.30); Minaur – Dinamo (sâmbătă, 11 decembrie, ora 11.00, TVR 2)
Etapa a 16-a. Joi, 3 februarie 2022: Suceava – Timișoara; CSU Cluj – CSM București; CSM Focșani – HC Buzău; Dobrogea Sud – Potaissa; Alexandria – Steaua; Vaslui – Dinamo; Bacău – CS Minaur.