La ora 10.30, la sala polivalentă are loc – maine, 29 iunie – reunirea echipei Minaur Baia Mare. Fara trei jucatori vechi, cu trei jucatori nou veniti si cu o aparenta necunoscuta in ceea ce priveste banca tehnica se va produce aceasta reunire.
Trei jucatori au plecat in vacanta: primul a fost Nikola Jovicki, pentru care nu s-a reînnoit contractul; al doilea a fost Cristian Baban – al carui contract a fost reziliat; al treilea a fost Razvan Pop, care a optat sa nu semneze un nou contract cu Minaur.
Trei jucatori au venit la Minaur: Alexandru Stamate jr, inter stanga, care a evoluat in campionatul francez si a semnat un contract de un an cu Minaur; Alexandru Musteata, extrema dreapta, care vine la Baia Mare de la CSM Medgidia si a semnat pe patru ani cu gruparea de pe Valea Rosie; Vasile Viman II, care revine la Minaur de la Oradea, semnand un contract pentru trei ani.
Au fost la final de contract si antrenorii Petre Avramescu si Florin Mironescu, pentru ei neexistand o oferta noua din partea Consiliului de Administratie al Minaurului. Desi niciun comunicat oficial nu a venit din partea Minaurului pana la aceasta ora, se pare ca noul tehnician este Ion Craciun, cel care a antrenat in ultimul sezon echipa CSM Medgidia.
Aflat la final de contract, Bogdan Mihai se pare ca urmeaza sa semneze un contract cu Minaur in aceste zile, cele doua parti ajungand la o intelegere.
Sursa: E. M.