Echipa masculină de handbal a CS Minaur Baia Mare a disputat primul meci de pregătire din acest an, sâmbătă, în Sala Polivalentă. Adversara echipei noastre a fost CSU Cluj Napoca, ocupanta locului 2 în seria C a Diviziei A, pe care am învins-o cu 38-25, după un meci fără prea multe probleme.
La CS Minaur nu au putut evolua Călin Căbuț, Tudor Botea și Andrei Buzle (la lotul național), Tomas Cip (la turneul final european cu echipa Cehiei), Alexandru Csepreghi și Daniel Bera (ambii accidentăți). Au fost înscriși pe foaia de joc patru jucători foarte tineri, doar Erik Pop fiind un obișnuit al echipei de seniori. Astfel, au intrat în teren Ovidiu Ardelean, Rareș Pop și Ionuț Băban, doi dintre ei reușind să-și treacă numele și pe lista marcatorilor.
Partida a început într-o notă de echilibru, clujenii reușind să conducă de mai multe ori, chiar și la două goluri diferență. De la 3-5 (7), Minaur a intrat serios în joc și s-a distanțat foarte rapid, intrând la pauză cu un avantaj de 13 goluri. Cea mai mare diferență a fost de 18 goluri (36-18), pentru ca oaspeții să mai reducă din handicap până la final.
CS Minaur Baia Mare – CSU Cluj Napoca: 38-25 (23-10)
- Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare
- Aruncări de la 7m: 3-2 (transformate: 2-0; au ratat Kotrc / Al. Coman, Epure). Minute de eliminare: 4-0
- Minaur: Ionuț Ciobanu (7 inrtervenții, a apărat și un 7m), Adrian Țenghea (5 intervenții), Răzvan Apostu (o intervenție) – Robert Nagy 1/1, Daniel Mureșan 3/7, Milan Kotrc 3/6, Georgel Haiduc 5/8, Teo Coric 5/5, Mihai Bușecan 2/2, Vojislav Brajovic 3/4 (unul din 7m), Erik Pop 4/6 (unul din 7m), Janja Vojvodic 5/6, Albert Cristescu 4/4, Ovidiu Ardelean 1/2, Rareș Pop 0/3, Ionuț Băban 2/2. Antrenori: Stephane Plantin, Alexandru Sabou și Răzvan Pop
- CSU Cluj: Pătraș, Balint, Kereki 1, Comșa, Epure 4, Putnoky 6, A. Coman 4, Lenghel 2, Draia 3, Fodorean, Fl. Coman, Milășan 2, A. Pop 2. Antrenori: Cristian Coroian și Lucas Vitale.
După meciul cu CSU Cluj Napoca urmează un alt amical, pe 17 ianuarie, în deplasare, cu Potaissa Turda, iar în perioada 23-24 ianuarie vom avea un turneu în Baia Mare, la care vor participa: CSM Reșița, CS Minaur, Potaissa Turda și CSU Suceava.
Sursă: Minaur.ro