De sâmbătă până luni au fost programate jocurile optimilor de finală din Cupa României la handbal masculin. CS Minaur Baia Mare a jucat luni, pe teren propriu, cu CSM Bacău, luni și a pierdut calificarea după aruncările de la 7m.
Minaur nu l-a putut folosi pe Alexandru Csepreghi, care a suferit o ruptură musculară, accidentare serioasă, care-l va ține departe de teren 7 săptămâni. Mai apoi, în prima parte, pe final, după doar câteva minute de joc, s-a accidentat și Călin Căbuț, care n-a mai intrat deloc în teren.
Minaur a început jocul mai bine, a condus din primul minut și chiar se părea că își va face meciul ușor. A fost 6-3 (9), 8-5 (16), dar oaspeții au revenit la un gol distanță: 10-9 (28). Finalul de primă repriză este mai bun pentru băimăreni, care intră la cabine cu 14-12.
Primele șase minute din partea a doua sunt extrem de bună pentru gazde, care duc diferența de scor la 18-13. A urmat însă și “clasica” perioadă slabă din partea a doua, iar oaspeți au egalat la 19 (49) și au preluat pentru prima dată conducerea 21-22 (min. 53). Finalul este dramatic: Cristescu egalează la 22 (53.40), iar Drăgan îl imită: 22-23 (54.42); bară Brajovic, eliminare Bușecan, apoi Țenghea apără la Drăgan (56.29); transversală Buzle (57.11), intercepție Brajovic la o pasă a lui Drăgan (57.54); Bera înscrie (58.16); recuperează Vojvodic pasa lui Drăgan pentru Huta (58.56). Plantin cere time-out, Brajovic aruncă și Saldațenka apără (59.36); time-out cerut de Petrea (59.44); aruncă Bologa pe lângă, faultat; Crnoglavac încearcă de la 10m în ultima secunde, dar aruncă în zid.
Aruncări de la 7m: Crnoglavac vs Țenghea: 24-23; Vojvodic vs Saldațenka 24-24; Drăgan vs Ciobanu: 25-24; Botea vs Saldațenka (bară); Tîrzioru vs Ciobanu (scoate portarul); Kotrc vs Saldațenka: 25-25; Serhel vs Ciobanu: 26-25; Bera vs Saldațenka (scoate portarul); Tărîță vs Ciobanu: 27-25; Brajovic vs Saldațenka: 27-26 (n-am înțeles de ce s-a mai executat ultima aruncare).
CS Minaur Baia Mare – CSM Bacău: 26-27 (14-12; 23-23)
Sala Polivalentă din Baia Mare, cca 450 spectatori
Au arbitrat: Sebastian Mârza și Cristian Nedelea (Cluj-Napoca). Obs. Viorel Ciucan (București)
Aruncări de la 7m: 5-2 (transformate: 4-2; a ratat Bera). Minute de eliminare: 6-6
Minaur: Ionuț Ciobanu (7 intervenții), Adrian Țenghea (o intervenție) – Robert Nagy, Tudor Botea 1/3, Andrei Buzle 3/5, Daniel Mureșan, Călin Căbuț, Milan Kotrc 7/9 (4 din 7m), Georgel Haiduc 3/5, Teo Coric, Tomas Cip, Janja Vojvodic 2/6, Mihai Bușecan, Albert Cristescu 1/1, Daniel Bera 1/2, Vojislav Brajovic 5/12. Antrenori: Stephane Plantin, Alexandru Sabou și Rzăvan Pop
Bacău: Viaceslav Saldațenka (12 intervenții; a apărat și un 7m), Răducu Tamaș, Richard Freiwald – Adrian Tîrzioru 1/1, Robert Gal 0/1, Mihai Cotinghiu 1/1, Andrei Drăgan 7/9 (2 din 7m), Viaceslav Sadovi 2/2, Ștefan Huta, Nikola Crnoglavac 2/5, Alexandru Tărîță 4/6, Rareș Păunică 2/3, Alexandru Bologa 3/5, Bahdan Serhel, Bogdan Păunescu 1/1, Valentin Anton. Antrenor Adrian Petrea
Rezultatele jocurilor din optimi
CSM Sighișoara – CS HC Buzău: 24-39
Dinamo București – Dunărea Călărași: 29-24
CSM Alexandria – CSU Constantin Brâncuși Târgu Jiu: 42-27
CSU Pitești – SCM Politehnica Timișoara: 17-32
CSM Focașni – Potaissa Turda: 30-31 (după 7m)
CSM Făgăraș – Dobrogea Sud Constanța: 27-32
CSU Cluj Napoca – Magnum Botoșani: 25-28
CS Minaur Baia Mare – CSM Bacău: 26-27 (după 7m)
Sursa minaur.ro
Foto arhivă