Miercuri și joi sunt programate la Sf. Gheorghe primele două etape din returului Ligii Zimbrilor la handbal masculin. La startul întrecerii vom avea acum doar 15 echipe, deoarece Dunărea Călărași s-a retras din competiție, iar rezultatele înregistrate de ea până acum au fost anulate.
CS Minaur a plecat la Sf. Gheorghe fără patru jucători, toți accidentați: Alexandru Csepreghi, Jose Guilherme de Toledo, Mihai Bușecan și Barna Buzogany. La meciul cu Vaslui, s-a accidentat și Skrobic, dar rămâne de văzut dacă va putea juca mâine. În meciul de miercuri, băimărenii au avut o adversară extrem de incomodă, CSM Vaslui, echipă care mai poate spera la un loc în play-off și care s-a agățat de fiecare balon, până la final. De altfel, cea mai mare diferență de scor în acest meci a fost de patru goluri în favoarea Minaurului, 19-23 și 20-24, dar și această a fost pentru puțin timp.
Prima repriză este foarte echilibrată, cu ambele echipe pe rând la conducere. Vaslui a condus cu 9-7 (15) sau 12-10 (20), însă Minaur a profitat de superioritățile numerice din teren și a întors scorul în favoarea ei, cu patru goluri marcate consecutiv: 12-14 (24). Diferența de două goluri am consemnat-o și la pauză: 14-16.
După reluare, Vaslui a încercat să revină în joc și a egalat la 19 (40). Au venit alte patru goluri la rând marcate de Minaur și se pare că aici s-a făcut diferență. Am condus 24-20 (49), însă moldovenii au marcat și ei de trei ori și cu șase minute înainte de final a mai rămas un gol în plus pentru Baia Mare: 23-24 (54). Elevii lui Adi Petrea au gestionat bine finalul de meci și au reușit să se impună cu 27-24, după un meci în care au muncit serios.
CSM Vaslui – CS Minaur Baia Mare: 26-29 (14-16)
- Sala “Katy Szabo” din Sfântu Gheorghe
- Au arbitrat: Bogdan Ștark (București) și Romeo Ștefan (Ploiești). Observator FRH: Gheorghe Bejinariu (Pitești)
- Aruncări de la 7m: 3-2 (transformate: 1-1; au ratat Acatrinei, Karamișev / Căbuț). Minute de eliminare: 12-4 (în min. 47, Nagy a primit direct cartonașul roșu)
- CSM Vaslui: Erhan, Petrila, Cioată – Acatrinei 6 (unul din 7m), Karamișev 5, Carali 5, Popa 4, Cîrchea 2, Amihăesi 2, Dragon 1, Petrea 1, Cumpănici, Kasatkin, Vancea, Chiratcu, Voinea. Antrenor Alin Bondar
- CS Minaur: Ionuț Ciobanu, Răzvan Pop – Călin Căbuț 8 (unul din 7m), Daniel Bera 4, Edimilson Andrade de Araujo 3, Ionuț Ramba 3, Georgel Haiduc 3, Albert Cristescu 3, Andrei Buzle 2, Daniel Mureșan 1, Milan Kotrc 1, Robert Nagy 1, Nikola Skrobic, Tomas Cip, Mihai Dobra, Sergiu Makaria (ultimii doi nu au intrat în teren). Antrenori: Adrian Petrea și Alexandru Sabou
csminaur.ro