Veste tristă pentru iubitorii de handbal români și nu numai: Melinda Geiger a decis să se retragă din activitate la doar 31 de ani, din cauza accidentărilor. Clubul maghiar Siofok a dat publicității următorul comunicat:
“Siófok KC a reziliat de comun acord contractul cu Melinda Geiger. Componenta echipei naționale a României, de 31 de ani, plănuise inițial să se retragă la sfârșitul acestui sezon, dar din motive personale a făcut-o cu patru luni mai devreme. SKC este recunoscătoare Melindei pentru aportul său la clubul nostru și îi dorește succes în viitor”.
Născută pe 28 martie 1987 în Baia Mare, Melinda Geiger a evoluat, de-a lungul timpului, la Știința HCM Baia Mare, Oltchim Râmnicu Vâlcea, Thuringer HC (Germania), HCM Baia Mare, Brest Bretagne Handball (Franța) și Siofok KC (Ungaria). Cu echipa națională, Melinda a cucerit două medalii de bronz, la europenele din 2010 și la mondialele din 2015.
Melinda Geiger s-a apucat de handbal pe când avea 12 ani, sub îndrumarea tehnicianului Romeo Murariu la CSS 2 Baia Mare. Doi ani mai târziu, ajungea pentru prima oară la națională României (cea de junioare), pentru că la 17 ani să fie în premieră selectată pentru reprezentativă de senioare.
La 16 ani, Melinda debuta în prima liga a handbalului feminin românesc, la 17 ani era legitimată la HCM Baia Mare.