In aceasta seara, Minaur Stiinta CSM Baia Mare a intalnit HCM Constanta, in ultimul meci al etapei 20. 28-32 scor final, dupa ce – la pauza – scorul a fost 13-19. Partida a fost arbitrata de Octavian Finata si Aurel Moldoveanu. O sala polivalenta aproape plina, in care – in anumite momente – s-a simtit atmosfera de candva de la Minaur. O sala care si-a inconjurat echipa cu dragoste, demonstrand (a cata oara?!) ca acest oras iubeste si are nevoie de legenda Minaur. Meciul de debut pentru Florin Mironescu in postura de antrenor principal, cu echipa aplaudata la scena deschisa la final de partida.
Prima repriza apartine cu certitudine constantenilor. Ei au initiativa deschiderii scorului, ei se desprind copios, mergand pana la 10 goluri in min. 22, cand tabela arata 7-17. In min. 23, Dimache este eliminat, iar constantenii suplinesc absenta din atac cu portarul Popescu. Minauristii mai recupereaza ceva din handicap spre final de meci si se apropie: 13-19 la pauza. In repriza secunda, constantenii se relaxeaza, iar Minaur reuseste ceva ce de mult timp nu am mai vazut: sa creada in sansa lor, chiar daca aveau in fata o echipa de optimile Ligii Campionilor. Se apara cu indarjire, iar in atac Bondar si Asoltanei (care nu numai ca a dat 9 goluri, dar a dat 9 goluri frumoase) gasesc solutiile de finalizare. In min. 35, Minaur se apropie la 18-21, iar principalul Constantei intra in priza. Trei goluri consecutive ale baimarenilor arunca in min. 41 tribunele in aer: 21-23 si parca si cel mai sceptic minaurist din public incepe sa se intrebe „cum ar fi daca”… Bondar si Asoltanei „comit” dubla care apropie Minaur la un singur gol distanta: 23-24 (min. 44). Spectatorii fierb. 24-25 (min. 46), 25-26 (min. 47). Minute care prind echipa baimareana pe val, iar minunea pare atat de aproape a se intampla din nou pe semicercurile baimarene. Din nefericire intervin Csepreghi (baimarenii Constantei au dat impreuna 14 goluri) si Dimache si diferenta creste din nou: 25-29 (min. 51). Pentru Minaur e prea tarziu sa mai schimbe soarta meciului, cata vreme ii are in fata pe titratii constanteni, care isi numara cu atentie pasii catre titlu.
MINAUR BAIA MARE: Irimus (2 interventii), Viman (8, inclusiv doua aruncari de la 7m), Asoltanei 9, Bondar 7 (1 din 7m), Stamate 5 (1), Varady 3, Sas 2, Pop 1, Mihai 1, Musteata, Buciuman, Vasile, Popescu, Campan. Antrenor: Florin Mironescu.
HCM CONSTANTA: Stanescu (a aparat o aruncare de la 7m), Popescu (15), Csepreghi 9, Toma 8, Sadoveac 4, Baiceanu 3, Sabou 3 (2), Muresan 2, Dimache 1, Nicolae 1, Timuzsin 1, Simic, Adzic, Buricea. Antrenori: Zoran Kurtes – principal si Eden Hairi – secund.
Aruncari de la 7m: 3-4 (transformate 2-2, au ratat Bondar, respectiv Sabou si Toma)
Minute de eliminare: 4-6.
Celelalte rezultate ale etapei: Energia Lignitul Pandurii Tg. Jiu – Steaua MFA Bucuresti 32-28, UCM Resita – SC Municipal Rom Cri Brasov 34-26, Universitatea Bucovina Suceava – CSM Satu Mare 38-31, U Transilvania Cluj – Dinamo Bucuresti 29-24, U Poli Municipal Timisoara – HC Odorhei 31-29.
CITESTE SI:
Sursa: Ramona-Ioana POP
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult