Vezi VIDEO
A treia etapa din Liga Nationala a adus pentru HCM Baia Mare a treia victorie din noul sezon si debutul coordonatorului de joc Allison Pineau pentru vicecampioana Romaniei intr-un meci oficial. Baimarencele au bifat inca un succes la scor, de data aceasta in deplasare, iar Katarina Jezic, cu opt reusite, a fost principala marcatoare a HCM-ului in partida de ieri.
Echipa gazda a fost cea care a deschis scorul in primul minut de joc, al doilea (si ultimul) avantaj al handbalistelor lui Popa Sevistean inregistrandu-se la scorul de 2-1 in minutul 2. Doua goluri ale lui Jezic si alte doua reusite “semnate” de Perianu au dus HCM-ul pentru prima data in avantaj de trei goluri: 2-5 dupa 11 minute de joc. Au urmat, insa, faze inspirate pentru gazde, care – in doua minute – au recuperat: 5-5. A fost ultima situatie de egalitate din meci, insa echilibrul s-a mai pastrat o vreme. Din minutul 23, HCM-ul a dat recital pe semicercurile din Sebes si vicecampioanele nationale au inscris de cinci ori la rand, turnand plumb in picioarele adversarelor si rupand definitiv echilibrul partidei: 9-16 in minutul 27. Primele 30 de minute de joc s-au incheiat la scorul de 10-17.
Spectacolul oferit de baimarence in atac a fost dublat de o aparare foarte buna. Astfel, pana la mijlocul actului secund, gazdele au punctat doar de doua ori (in minutele 35 si 44), rastimp in care HCM-ul a inscris de opt ori: 12-25 in minutul 44. Diferenta a luat apoi proportii si dupa patru goluri consecutive pentru Baia Mare date in doua minute, scorul a devenit 12-29. Acesta nu a reprezentat, insa, cel mai consistent avantaj al handbalistelor lui Aurelian Rosca, vicecampioanele Romaniei desprinzandu-se in acest joc la maximum 19 goluri: 14-33 in minutul 54, 15-34 in minutul 57. Meciul s-a incheiat la scorul de 18-36, dupa un act secund in care gazdele au punctat de doar opt ori, jumatate dintre aceste reusite venind in urma aruncarilor de la 7 m.
Acesta a fost meciul in care dubla vicecampioana mondiala Allison Pineau a debutat intr-o partida oficiala pentru HCM Baia Mare. Coordonatorul de joc a evoluat circa 20 de minute in repriza secunda de la Sebes, inscriind de doua ori pentru vicecampioana Romaniei.
* HC Alba Sebes: Visan, Curment – Gogorita Andrei 10 (7 din aruncari de la 7m), Ivan 2, sorodoc 2, Bogdan 1, Dobromir 1, Ciolan 1, Mitrache 1, Safta, Andrei, Predoi, sunea, Rusu
* HCM Baia Mare: Munteanu (10 interventii, inclusiv o aruncare de la 7m), Dumanska (6) – Jezic 8, Tatar 6, Abbingh 5 (2), Geiger 4, Nechita 4, Perianu 3, Tanasie 3, Pineau 2, Ardean Elisei 1, Szucs, Oltean, Marin, Preda, Vizitiu
Clasament Liga Nationala (dupa trei etape):
1. HCM Baia Mare – 9
2. CSM Bucuresti – 9
3. CSM Ploiesti – 6
4. Dunarea Braila – 6
5. Unirea Slobozia – 6
6. HC Zalau – 6
7. U Cluj – 6
8. HCM Roman – 3
9. Corona Brasov – 3
10. SCM Craiova – 3
11. HCM Rm. Valcea – 3
12. Magura Cisnadie – 0
13. HC Alba Sebes – 0
14. CS Rapid – 0
In urmatoarea etapa, jucata de vicecampioane in devans, HCM Baia Mare va intalni grupare CS Rapid. Partida va avea loc marti, 8 septembrie, cu incepere de la ora 16.30, fiind gazduita de Sala Polivalenta „Lascar Pana”.
sursa hcmbaiamare.ro
Sursa: Emm