Înainte de a participa la Campionatul European sub 17 ani din Slovenia, naționala condusă de Carmen Buceschi și Mia Rădoi va fi prezentă în perioada 21-27 iulie la Festivalul Olimpic al Tineretului European de la Baku. România se numără printre cele opt naționale participante în turneul feminin, alături de Franța, Olanda, Spania, Ungaria, Elveția, Cehia și Azerbaidjan. Tricolorele fac parte din Grupa A, alături de primele trei naționale enumerate, iar debutul este pe 22 iulie, cu Spania.
Staff-ul tehnic s-a decis asupra lotului de 15 jucătoare care vor evolua la FOTE: Oana Doina Borș, Andreea Alexandra Coman, Alicia Maria Gogîrlă, Maria Valentina Ion, Carla Ariana Lăcătuș, Corina Elena Romina Lupei, Ioana Rebeca Necula, Georgiana Adelina Olaru, Alexandra Sorina Perianu, Andreea Loredana Prescură, Raluca Nicoleta Rădoi, Andreea Roxana Sandu, Angela Ștefania Stoica, Bianca Andreea Tîrle, Elena Bianca Voica.
La precedenta ediție care a avut loc la Gyor, România a câștigat medalia de argint, după o finală pierdută în fața Ungariei cu 30-23. După FOTE, naționala U17 va ajunge la Campionatul European, programat în perioada 1-11 august.
Anul trecut, naționala de cadete U16 a obținut medalia de bronz la Open-ul European de la Goteborg. Din echipa noastră a făcut parte și extrema dreaptă Oana Borș, care provine de la clubul Phoenix și care joacă acum la Centrul Național de Excelență de la Brașov. Sportiva noastră a făcut primii pași în handbal îndrumată de fostul nostru coleg de presă și antrenor de handbal, Horia Crișan, care este și bunicul ei.
Oana Borș a participat sezonul trecut la turneul final Speranță al junioarelor I, cu CSȘ 2 Baia Mare și a fost desemnată cea mai bună jucătoare. Mai apoi, la turneul final al junioarelor II, Oana a fost golghetera competiției. În aprilie, la un turneu în Portugalia, jucătoarea noastră a marcat 20 de goluri în trei partide.