Azi, la sediul HC Minaur Baia Mare, a avut loc o conferinta de presa cu prilejul incheierii turului Ligii Nationale de handbal masculin, sezonul 2009/2010. Prezenti la conferinta, din partea echipei Minaur, Radu Bogdan Mare – presedinte executiv si Ion Craciun – antrenor principal.
MARE: „Modul in care jucatorii au luptat, date fiind restantele salariale, este admirabil”
Presedintele Mare a admis de la bun inceput ca plin de dificultati financiare a fost anul 2009 pentru Minaur, dificultati care nu se vor evapora ca prin miracol la cumpana dintre ani. „A fost un an foarte dificil din punct de vedere financiar, am inceput turul foarte greu, dar am avut o a doua parte de tur ceva mai fericita din punctul de vedere al rezultatelor” a declarat Mare, formuland si cateva multumiri: „Trebuie sa le multumesc in primul rand jucatorilor, care s-au mobilizat in ciuda problemelor financiare. Incercam sa reducem din deficitul financiar fata de ei.Modul in care jucatorii au luptat, date fiind restantele salariale, este admirabil. Vreau sa multumesc, de asemenea, publicului baimarean, care a fost prezent in numar mare la meciuri, inca de la inceputul turului. Trebuie sa le multumesc si celor care ne-au sprijinit financiar in acest an. O contributie extraordinara a avut domnul Raducu Pop, care a facut eforturi exraordinare pentru a mentine clubul in viata.”
CRACIUN: „La Timisoara i-am rugat pe jucatori sa evolueze pentru clubul Minaur”
„Posturile in echipa nu sunt foarte bine acoperite si dublate, iar jucatorii nu pot evolua 60 de minute constant si sa reziste si la presiunile adversarului si la cele ale spectatorilor. In timp ce peste vara toate echipele s-au intarit foarte mult, Minaur a slabit. Dar jucatorii sunt extraordinari pentru modul in care au luptat. Cativa dintre ei merita cu adevarat aprecierea suporterilor, pentru ca in conditii delicate atat financiare, cat si de sanatate (in cazul unora) s-au batut si au scos echipa din zona periculoasa a clasamentului. Eu spun ca, daca aveam conditii mai bune de la inceputul sezonului si daca mai aduceam la echipa inca doi jucatori pe care i-am dorit, rezultatele ar fi fost altele. Echipa a inceput sa joace abia spre final de tur, cand relatiile de joc au inceput sa se omogenizeze” a declarat antrenorul Craciun, care a susurat si o marturisire de culise: „La Timisoara i-am rugat pe jucatori sa evolueze pentru clubul Minaur. Pentru ca, spun eu, destul s-a trait din amintiri la acest club, e cazul ca Minaur sa traiasca din nou pe propriile picioare. Iar cu acest grup de jucatori se poate face mai mult!”
CRACIUN: „Cel tarziu in 4 ianuarie trebuie sa ne reunim”
Presedintele executiv a admis ca in aceasta vacanta competitionala se va face efortul necesar pentru a aduce niste jucatori pe posturile delicate din echipa (cel de pivot fiind primul vizat) si se va renunta la jucatorii care nu au confirmat si care nu se ridica la pretentiile Minaurului. De asemenea, se va incerca reglarea restantelor serioase care exista fata de jucatori si continua eforturile conducerii clubului de a-si apropia noi sponsori.
„Cel tarziu in 4 ianuarie trebuie sa ne reunim” a informat tehnicianul Craciun. Returul incepe in 31 ianuarie. „Avem o perioada scurta de pregatire, de aceea este foarte importanta aceasta saptamana de iesire din efort. Trebuie sa ne facem pregatirea din ianuarie undeva unde sa putem face antrenamente atat afara, cat si in sala. De asemenea, trebuie sa efectuam minimum sase jocuri de pregatire” a detaliat Craciun, care a mentionat si ca exista niste probleme de sanatate in lot: Asoltanei (au revenit problemele de apendice) si Irimus (care se resimte dupa numeroase lovituri in figura primite in acest tur) fiind doua dintre ele.
Concluzia a fost trasa de presedintele Radu Bogdan Mare: „Putem face o echipa frumoasa la Minaur, dar trebuie mai multi oameni sa vina in preajma noastra si sa ne ajute!”
CITESTE SI:
15 decembrie 2009
Sursa: Ramona-Ioana POP