Telenovela numirii unui antrenor principal la lotul national feminin de handbal s-a incheiat. Radu Voina a fost numit principal, dupa ce 13 dintre membri Consiliului de Administratie al FR de Handbal au votat pentru el. Alti trei au votat pentru Mariana Tarca, iar Gheorghe Tadici, fostul selectioner, nu a votat.
Radu Voina s-a aflat si printre cei sase nominalizati pentru aceasta functie din partea Comisiei Tehnice de pe langa FRH. Era vorba ca Voina si Mariana Tarca vor incerca sa faca un cuplu pe banca tehnica, dar acest lucru era pentru majoritatea specialistilor putin probabil. Cine ar fi fost principal, cine ar fi fost secund?
Pana la urma, CA a decis ca Radu Voina va fi principal, urmand ca pana luni sa-si prezinte colaboratorii. Noul selectioner va avea ca obiective obtinerea locurilor 1-5 la toate competitiile majore la care va participa. Prima dintre acestea va fi Campionatul European, din luna decembrie, din Macedonia. In 2009 va fi Campionatul Mondial, la fel ca si in 2011, in 2010 va fi un nou European, iar in 2012 vor fi Jocurile Olimpice de la Londra. Am numit toate aceste competitii deoarece Voina a semnat un contract valabil pe patru ani.
Sursa: M.G.
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult