CS Minaur anunță prelungirea relației contractuale cu jucătorul Stefan Vujic până în 2026, adică încă trei sezoane. Este încă unul dintre jucătorii care acceptă să meargă mai departe alături de clubul băimărean și să încerce obținerea unor noi performanțe.
Stefan Vujic s-a născut pe 6 iulie 1991, la Rijeka (Croația, în fosta Iugoslavie). Are 1,92 și 90 kg. A jucat în cariera sa pentru RK Porec (pânã în 2013), HBC Nantes (2013-2014), Istres (2014-2015), RK Zagreb (2015-2017), Steaua București (2017-2019) și Dinamo București (din 2019 pânã în 2021), iar din vara lui 2021 joacă pentru Minaur.
A evoluat pentru echipa națională a Serbiei, având 33 de selecții și 60 de goluri marcate, dar până în 2017 Stefan jucase pentru echipa națională a Croației. Are și o mulțime de meciuri în cupele europene, pentru majoritatea echipelor la care a evoluat. Sezonul trecut, Stefan a ajutat Minaur să termine pe locul 2 în Liga Zimbrilor, să ajungă în Final Four-ul Cupei României, precum și în finala EHF European Cup.
În primul său sezon la Minaur, Stefan a evoluat în 34 de meciuri, reușind să înscrie 112 goluri (20/72 în Liga Zimbrilor, 10/27 în European Cup și 4/13 în Cupa României). În actualul sezon, când Minaur mai are de jucat patru partide, Stefan are 22 de meciuri jucate și 55 de goluri (19/46 în campionat, 2/6 în EHF European League și 1/3 în Cupă).