Teodora Damian este cel de-al cincilea transfer al verii la Minaur Baia Mare. Tânăra jucătoare în vârstă de 17 ani evoluează la linia de 9 metri, inter stânga sau centru, și vine de la ACS Liceul Teoretic “L. Rebreanu” Turda, echipă cu care în acest sezon a devenit campioana României la junioare 1!
Teodora are un bogat palmares cu echipa sa în competițiile interne:
Locul 2 la Campionatul Național de junioare 2 în sezonul 2021/2022, fiind golghetera competiției și cel mai bun inter stânga al turneului
Locul 3 la Cupa României pentru junioare 1, fiind desemnată cel mai bun inter stânga al competiției
Locul 5 la Campionatul Național de junioare 1 în sezonul 2022/2023, fiind golghetera turneului final.
Locul 3 în Divizia A de senioare în sezonul 2023/2024.
Alături de naționala de junioare a reușit să câștige în anul 2022 Jocurile Mediteraneene din Muntenegru, fiind golghetera turneului cu 50 de goluri marcate în cele 7 meciuri disputate!
Alte performanțe semnificative cu echipa națională:
Locul 2 la Campionatul European Open din Suedia (2022)
Locul 2 la FOTE Maribor/Slovenia (2023), unde a fost golghetera turneului cu 42 de goluri!
Locul 2 la Trofeul “Carpați” – junioare Under 17, desfășurat la Brăila (2023)
În această vară, în luna august, Teodora va participa cu echipa națională de junioare la Campionatul Mondial din China.