Dan Savenco, handbalistul de 34 de ani al lui Dinamo, a fost alocat la Secția 24 Poliție din Capitală. Ferentari, București. La fel ca el şi alţi sportivi angajaţi la Dinamo au ieşit pe stradă, dintre care unii au cedat, cum e cazul Larisei Iordache.
Nu e cazul lui Dan, chiar dacă prima zi a fost ”ca un vis urât”. Un munte de om care de Valentine’s Day a dovedit o sensibilitate aparte trăieşte acum un episod neaşteptat în viaţa sa.
Pentru că următoarele zile par să fi fost şi mai urâte. Experienţa trăită într-unul dintre cartierele rău-famate ale capitalei României l-a marcat pentru restul vieţii. Iar un handbalist de vreo doi metri înălţime nu este uşor impresionabil.
Savenco spune că Aleea Livezilor din Ferentari este de 100 de ori mai rău decât putea să-şi închipuie
„Am o săptămână ca polițist deja. Și, bineînțeles, am ajuns pe celebra Alee a Livezilor. Omule, e favelă! Nu poți să-ți închipui exact, nu poți să descrii în cuvinte, uitați-vă pe net și apoi înmulțiți cu o sută ca să vă dați seama de realitate. Când am intrat pe stradă, am văzut șobolani mai mari ca o mâță.
La început, am fost cu mașina, cu Loganul, dar ăsta e lux, când mergi la patrulare orice se poate întâmpla. Nu se gândește nimeni că ești sportiv, poți să fii și Messi. Am văzut ce nu credeam că există și ceea ce nu cred că o să mai văd în viață.
Te înfurii, ți-e milă, ți-e teamă, ți-e scârbă, sunt atâtea sentimente ce te năpădesc. Vrei să ajuți, vrei să fugi, nu-ți vine să crezi, dar e un coșmar real. Ceea ce vedeți la TV din filmele americane, din ghetouri, sau viața la țară, în zone sărace. E pistol cu apă, pe lângă ce e în Aleea Livezilor.
Când am ieșit de acolo, le-am spus polițiștilor: Voi, care patrulați pe aici, care trebuie să rezolvați conflicte aici, voi sunteți eroi! Lumea vă înjură, dar cum naiba puteți trăi în stresul ăsta continuu? Am crezut că tot ce arată la TV e supradimensionat, dar realitatea rea n-o știe nimeni cu adevărat până nu ajungi aici
În Ferentari, am crezut inițial că am ajuns la facultate, înainte să fac liceul. De fapt, să reziști acolo e mai greu decât să-l învingi pe Karabatic și tot PSG-ul lui„, ”, a povestit Savenco pentru Libertatea.
Dan Savenco: ”Sper să nu fie cazul să bat pe cineva!”
Dan a îmbrăcat haina de poliţist şi a ieşit pe stradă la o zi după ce imaginile cu alt angajat al MAI care a bătut un trecător au devenit virale.
”Sper să nu fie cazul să bat pe cineva. Am și eu doi metri, eu sper că or să zică singuri că stau în casă când mă văd!
Dar m-au atenționat: ‘Domnule, sunt încăpățânați, aveți grijă. Să vă așteptați să fiți provocați.’ Ce să mai, e zonă de război”, a afirmat dinamovistul.
Handbalistul a adăugat că se teme să nu fie infectat cu noul coronavirus, mai ales că este tatăl a doi copii mici. Din păcate, Savenco trebuie să își aducă de acasă mască și mănuși, pentru că aceste echipamente nu ajung pentru toată lumea de la MAI.
”Sper să mă protejez, să nu am alte probleme. Sunt optimist și sper să nu se întâmple să contractez acest virus”, a încheiat sportivul.