Europa izolează Marea Britanie după apariția unei tulpini foarte infecțioase de coronavirus în Regatul Unit.
Mutația Sars-Cov-2 a scăpat de sub control, recunoaște Matt Hancock, secretarul britanic al sănătății.
Franța, Belgia, Italia, Irlanda, Germania, Olanda, Luxemburg, Austria, România, Bulgaria, Polonia, Canada au anunțat că suspendă zborurile din Marea Britanie.
România s-a alăturat țărilor care au suspendat zborurile din și către Marea Britanie. Mutația SARS-CoV-2 a distrus Crăciunul, Europa izolează tranzitul din și către UK. Deciziile de suspendare a curselor aeriene, anunțate duminică de mai multe țări din Europa, au provocat haos în gările și aeroporturile din Marea Britanie, relatează Bloomberg.
Poliția a fost nevoită să blocheze călătorii să nu urce în trenuri cu destinația Europa. Franța a suspendat pentru 48 de ore orice călătorie din și către Marea Britanie, duminică, Germania a oprit cursele aeriene din UK. Totul în mijlocul unor delicate negocieri pentru Brexit, aflate într-un stadiu critic după weekend.
Închiderea Portului Dover pune în pericol transporturile de alimente și medicamente înainte de Crăciun. Într-o săptămână și jumătate, Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană, însă negociatorii nu au reușit să ajungă încă la un acord. Britancii se tem că rămân fără alimente și vaccin înainte de Crăciun, scrie presa din regat.
Sâmbătă, premierul britanic Boris Johnson a anunțat că renunță la planul de a le permite familiilor să se întâlnească de sărbători, din cauza tulpinii de Sars-Cov-2 care ”a scăpat de sub control”. S-au derulat apoi scene de panică în gări, britanicii uitând de orice măsură de distanțare socială, în disperarea de a părăsi Londra înainte ca interdicția să intre în vigoare duminică.