Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva publică pe pagina sa de internet, www.rosilva.ro, începând cu data de 2 iulie 2019, harta detaliată a tuturor celor 22 de parcuri naţionale şi naturale aflate în administrarea sa.
Publicarea acestor hărţi în sistem digital şi interactiv este parte a procesului de informare a publicului interesat de administrarea ariilor naturale protejate şi a politicii de transperanţă a activităţii adoptată de conducerea executivă a Romsilva.
Sunt publicate şi pot fi consultate public zonarea internă a suprafeţelor în cadrul celor 11 parcuri naţionale şi naturale ale căror planuri de management au fost aprobate de autoritatea publică centrală care răspunde de mediu.
De asemenea, sunt publicate zonele propuse prin proiectele planurilor de management ale celor 11 de parcuri naţionale şi naturale care sunt depuse şi urmează procedurile de aprobare conform legislaţiei specifice de mediu.
Specialiştii refac în teren toate marcajele zonelor de protecţie din parcurile naţionale şi naturale administrate de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, folosind marcajele specifice ce pot fi indentificate de publicul interesat.
Hărţile prezintă zonele de protecţie strictă şi integrală, unde intervenţiile umane sunt restricţionate, precum şi zonele ‘tampon’, care fac trecerea de la zonele protejate, la zonele de dezvoltare durabilă ale comunităţilor locale.
Toate activităţile din zonele ‘tampon’, zone de conservare durabilă în parcurile naţionale şi zone de management durabil în parcurile naturale, sunt reglementate prin articolul 22 din O.U.G. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice.
Astfel, în aceste zone ‘tampon’ sunt permise lucrări silvice de îngrijire şi conducere a pădurii, lucrări speciale de conservare şi tratamente silvice care promovează regenerarea naturală a pădurii, activităţi de protecţie a pădurii, reconstrucţia ecologică, înlăturarea efectelor unor calamităţi, activităţi ştiinţifice, educative şi de ecoturism, cositul şi păşunatul, precum şi recoltarea fructelor de pădure, a ciupercilor şi a plantelor medicinale.
Aceste activităţi sunt monitorizate de personalul administraţiilor parcurilor naţionale şi naturale.
Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva administrează 22 de parcuri naţionale şi naturale cu o suprafaţă cumulată de 853 mii hectare, din acestea 243 mii hectare aflându-se în zone de protecţie strictă şi intergală, unde intervenţia umană este restricţionată.