Harta Ungariei Mari la gâtul premierului! Orbane, Orbane cum nu lași tu lumea să trăiască în pace!
Prim-ministrul Ungariei Viktor Orban s-a afișat provocator la ultimul meci al naționalei maghiare cu un fular pe care era imprimată harta Ungariei Mari, din care face parte și o bucată din Transilvania. Imaginile au fost publicate pe pagina sa de Facebook.
Harta Ungariei Mari este un simbol al revizionismului maghiar folosit tot mai des de oficialii de la Budapesta. Gestul său vine la doar câteva zile de la o discuție purtată cu ministrul de Externe al României în care cei doi oficiali au abordat și „chestiunea vizitelor private în România ale unor oficiali ungari şi a declaraţiilor publice neadecvate transmise de către aceştia”.
Nu este pentru prima dată când Viktor Orban se folosește de harta Ungariei mari. În urmă cu doi ani, prim-ministrul Ungariei le-a urat succes elevilor de liceu la examenul de bacalaureat de la proba istorie cu un mesaj subtil – premierul a publicat o imagine cu un glob pământesc cu harta politică a lumii din anul 1862, în prim-plan fiind Imperiul Habsburgic și Ungaria Mare.
„Vrabia mălai visează”, îi răspundea la momentul respectiv fostul premier Ludovic Orban.
Grigore Ciascai