Asistăm de două săptămâni la un altfel de campanie electorală prezidențială. Cea mai penibilă, cea mai lipsită de substanță, cu cei mai „impotenți” prezidențiabili pentru România. Suntem la mijlocul acestei campanii și încă întrebarea „noi cu cine votăm?” Este principala temă de discuție. Asta în lipsa unor dezbateri reale și interesante între candidați care parcă se ascund în spatele unor specialiști care habar nu au cum să procedeze cu materialul de proastă calitate pe care îl au de promovat. De la scrâșnitorul din dinți care de 5 ani se veștejește la Cotroceni la o Vio biciclista care se dă pe centrimetri de autostradă, la nulul haștajist sau la actorul care vrea să joace un ultim rol pe peluza de la Cotroceni.
Ăia de au împărțit România în deștepți, care sunt ei, și proști, care sunt votanții altor partide, adică useriștii, au cam rămas de căruță. Bârna lor salvatoare s-a dovedit un mare fâs. Un altfel de șobolan roșu comunistoid pentru care banul public european și românesc era o roată de cașcaval pe care Dănuț o împărțea în familia lui. Prezidențiabilul Barna cel viteaz s-a dezumflat extrem de repede. Cu o strategie de campanie simplistă și fără substanță, Dănuț a încercat unele băi de mulțime în care el cobora din microbuzele și autobuzele de campanie ilegale. Fără succes. Cum fără succes au fost și haștagurile fără penali sau rezist.
Disperarea în șatra useristă a atins cote maxime. S-a ajuns la gâlceavă extremă. Lideri județeni au ridicat problema retragerii candidaturii lui Barna. Asta pentru a limita pierderile uniunii prin prisma informațiilor publice apărute pe linia candidatului cu haștag în față. Mai mult. Disperarea s-a manifestat când inteligenții usr au dat-o pe manele. La o întânire electorală de la Sântana, versurile cântecelor de petrecere au preaslăvit liderul maxim al haștajiștilor. Incredibil! Ei care criticau pe social-democrați pentru astfel de practici au coborât ștacheta la un nivel minim.
Scriam la început că nu avem campanie electorală. Klaus a dinamitat campania pentru propriul bine, prostindu-i pe liberali și usr-iști să pice guvernul. Ce a urmat vedem acum. Cei din Uniune nu doresc să îi ajute pe liberali să guverneze. Poate să îi îngroape! Prin guriță lui Barna au anunțat că nu e interesul USR binele țării. Eventual niște alegeri anticipate!
Mai avem două săptămâni de campanie. Multe se vor întâmpla în continuare. Sondajele îi provoacă insomnii și amețeli lui Barna, pionul haștagului Salvați România. Pe măsură ce trec zilele posibilitatea unui tur doi se îndepărtează de el tot mai mult. Acest lucru îi deranjează și pe cei din unele instituții ale statului care trag sforile păpușii numite USR.
Ciprian Rădulescu