S-au incins spiritele, la propriu, ieri, la Baile Figa. Un scandal in toata regula a izbucnit intre doua femei, una acuzand-o pe alta ca i-a furat telefonul. Jandarmii au intervenit, au depistat hotul și distractia de la Figa s-a terminat la sectia de Politie, scrie Bistriteanul.ro.
”Duminica, 16 august a.c., in jurul orei 16.00, jandarmii care executa misiuni de mentinere in zona complexului de agrement Baile Figa, au intervenit pentru aplanarea unui scandal izbucnit intre doua persoane de sex feminin. Una dintre acestea, o acuza pe cealalta ca i-a sustras telefonul mobil. Jandarmii au intervenit pentru a calma spriritele, cele doua femei fiind intrebate despre cauza conflictului, dupa care s-a trecut la verificarea bagajelor pentru a se stabili daca acuzele sunt reale.
Dupa verificari, s-a constatat ca numita D. M. de 17 ani din Viseu de Sus, judetul Maramures, avea in bagaje un telefon marca Samsung Galaxy Ace 4, de culoare alb, cu husa de protectie roz, care apartinea de fapt numitei A. S. de 32 de ani din Seica Mare, judetul Sibiu.
Cele doua femei au fost conduse la politie, iar pe numele fetei de 17 ani, jandarmii au intocmit actele de constatare si sesizare pentru infractiunea de furt, care vor fi inaintate Politiei orasului Beclean, pentru continuarea cercetarilor” – anunta purtatorul de cuvant al Inspectoratului Judetean de Jandarmi – mr. Georgeta Casvan intr-un comunicat remis presei in aceasta dimineata.
Sursa: Vasile Dale