Borseanul Gheorghe I. (34 ani) a sesizat jandarmii din oras ca a surprins un barbat in locuinta sa, care incerca sa-i fure mai multe bunuri. Hotul prins a fost identificat in persoana lui Simion U. (40 ani), domiciliat in comuna Bata, judetul Arad. Ca sa se justifice, acesta a declarat ca a venit in Maramures sa cumpere vitei.
Aradeanul a povestit ca a ajuns la imobilul lui Gheorghe, a intrat in hol, unde a dat nas in nas cu proprietarul, pe care l-a intrebat daca are vite de vanzare. Proprietarul i-a spus ca nu si a inchis usa, insa barbatul a intrat pe geam, dupa ce a spart unul. Hotul a profitat de faptul ca borseanul a plecat intre timp de acasa.
Simion U. nu a apucat sa plece cu prada, pentru ca a fost prins in flagrant. El a incercat sa fuga, impingandu-l pe proprietar, dar nu a scapat de mania lui. Borseanul a pus mana pe o bata si i-a aplicat mai multe lovituri faptuitorului, pe care l-a imobilizat pana la sosirea oamenilor legii.
Aradeanul a fost transportat la spitalul din Borsa pentru investigatii medicale si i s-au intocmit acte premergatoare inceperii urmaririi penale pentru savarsirea infractiunii de tentativa la furt calificat.
Sursa: Vasile Dale