Jandarmii aflati in patrulare joi noapte, 4 septembrie, pe strada Cuza Voda din Baia Mare au prins doi hoti din autoturisme la scurt timp dupa ce acestia au dat mai multe spargeri. Cei doi le-au atras atentia jandarmilor datorita bagajelor voluminoase pe care le purtau. Initial, hotii au vrut sa fuga, dar la somarea verbala s-au conformat. In urma verificarilor s-a stabilit ca hotii sunt C. Fanica,de 26 de ani, cu domiciliu in localitatea Bozanta Mica, si L. C., de 16 ani, din Ardusat.
Jandarmii au constatat faptul ca cei doi au savarsit mai multe spargeri de autoturisme. La fata locului a fost solicitata si o echipa de specialisti din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean Maramures, care a constatat ca in noaptea respectiva, in jurul orei 00.30, cei doi s-au deplasat pe strada Cuza Voda, unde au observat un autoturismul caruia i-au fortat usa, de unde au sustras un electromotor pe care l-au aruncat peste gardul Spitalului Judetean Maramures cu intentia de a-l recupera ulterior.
La mica distanta au deschis portiera altui autoturism, cu ajutorul unor chei pe care le aveau asupra lor si, dupa ce au smuls casetofonul, au mai luat din bordul autoturismului si 5 casete audio si un aparat de ras electric, bunuri pe care acestia le-au ascuns tot in curtea Spitalului Judetean Maramures, langa o anexa a acestuia.
In continuare acestia s-au deplasat la gheenele de gunoi din apropiere, unde se afla o autoutilitara parcata cu spatele spre gheene, si au deschis usa din spate folosind chei potrivite, de unde au sustras doua drujbe, bunuri care erau asupra lor in momentul in care au fost surprinsi de catre patrula de jandarmi.
Astfel, acestia sunt susceptibili de savarsirea infractiunilor de furt calificat, iar dosarul cu actele premergatoare intocmite impreuna cu cei doi au fost predati Politiei Municipiului Baia Mare, pentru continuarea cercetarilor.
Sursa: Ioana Osan