Jafuri explozive trase la indigo, dimineaţă, în vestul ţării. Două bancomate, unul din Arad şi altul dintr-o comună din Timiş, au fost, pur şi simplu, aruncate în aer. Tâlharii s-au făcut nevăzuţi cu o pradă de peste 400 de mii de lei şi sunt liberi şi la această oră. Anchetatorii cred că e vorba de aceiaşi făptaşi care au dat spargerile la bancomatele aflate la 80 de kilometri distanţă unul de celălalt.
O bubuitură puternică în miez de noapte într-o casă din Arad care avea încastat în perete un bancomat. Sute de locuitori din zonă se trezesc înspăimântaţi.
Fără nici cea mai mică teamă că vor fi prinşi, hoţii au acţionat chiar pe o stradă principală din Arad. Au distrus bancomatul prin explozie şi s-au făcut nevăzuţi cu suma de 300 de mii de lei.
Adina Aconstantinesei, purtător de cuvânt IPJ Arad: Două persoane necunoscute, cu feţele acoperite, au pulverizat vopsea pe camerele de supraveghere. De asemenea, a fost folosit un autoturism de teren de culoare închisă
Hoţii nu s-au mulţumit cu atât. La adăpostul întunericului, ar mai fi dat o lovitură. O oră mai târziu, în comuna Belinţ, din Timiş, un furt similar: alt bancomat aruncat în aer.