În data de 10 martie, în urma verificărilor efectuate, polițiștii din Șomcuta Mare au identificat presupușii autori privind furtul mai multor bucăți de țevi de cupru din Centrul de Sănătate din Șomcuta Mare.
Este vorba despre despre doi bărbați în vârstă de 18 și 29 ani, ambii din Șomcuta Mare.
În urma audierii, cei doi tineri au fost reținuți pentru 24 ore și depuși în Centrul de Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș.
Ieri, 11 martie, cei doi suspecți au fost prezentați instanței de judecată, care a dispus arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz.