Joi, 21 noiembrie 2019, praznicul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”, hramul Paraclisului Episcopal al Eparhiei Maramureşului şi Sătmarului, din încredinţarea Preasfinţitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, care a asistat, Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, a oficiat, cu ocazia hramului, Sfânta Liturghie Arhierească în Paraclisul Eparhial, înconjurat de un sobor de preoţi şi arhidiaconi.
Din sobor au făcut parte Arhim. Dr. Casian Filip, consilier eparhial social-filantropic şi misionar şi mare eclesiarh al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, Pr. Adrian Mihali, consilier administrativ, Pr. Andrei Emil Pop, inspector eparhial, Pr. Adrian Morar, referent în cadrul sectorului social-filantropic, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Dr. Nifon Motogna, administratorul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, Arhid. Gherasim Nap, Arhid. Dumitru Botiş, inspector social-filantropic.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de un grup de arhidiaconi, diaconi şi teologi din cadrul Centrului Eparhial.
Paraclisul Episcopal din Baia Mare a fost construit între anii 1994-2004 şi a fost târnosit în urmă cu 15 ani, în 21 noiembrie 2004, în ziua praznicului „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”.