Sambata si duminica, in bisericile si manastirile din Maramures au loc slujbe si manifestari culturale, la care sunt asteptati mii de oameni. Jandarmi, politistii si pompierii din judet au mobilizat efective speciale la acest sfarsit de saptamana.
In zilele de 14-15 august au loc Hramul Manastirii Moisei, slujbe religioase la Manastirea „Sfanta Ana” din Rohia, Manastirea Barsana, Manastirea Peri-Sapanta, Manastirea Rohita, Manastirea Habra, Catedrala Ortodoxa si la alte biserici de pe raza judetului.
In total, circa 150 de jandarmi maramureseni vor fi prezenti pentru asigurarea masurilor de ordine publica atat langa lacasele de cult, cat si in zonele in care sunt anuntate manifestari culturale, sportive sau distractive.
Pompierii au facut apel la enoriasi sa stinga lumanarile la finalul slujbelor si sa le lase in locurile special amenajate, iar pe soferi i-au avertizat sa nu parcheze masinile langa hidranti si nici sa blocheze caile de acces pentru autospecialele de interventie ale serviciilor profesioniste ori voluntare pentru situatii de urgenta la un eventual incendiu.
Sursa: I.O.