Luna noiembrie va fi din ce în ce mai rece, cu ninsori extinse în aproape toată țara. Meteorologii anunță că temperaturile de iarnă își vor face simțită prezența.
Luni, vremea va fi în general închisă şi deosebit de rece pentru această dată în cea mai mare parte a ţării, exceptând regiunile nord-vestice unde valorile termice se vor situa în jurul mediilor multianuale, iar înnorările vor fi temporare, potrivit ANM.
Se vor semnala precipitații pe arii relativ extinse, iar izolat se pot înregistra cantităţi de apă mai însemnate. Acestea vor fi sub formă de ninsoare la munte, mixte în sud-est şi predominant ninsori în rest. Izolat vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări în Muntenia, Moldova, parţial în Transilvania şi la munte, iar în Dobrogea va sufla tare. Temperaturile maxime se vor încadra între -1 şi 8 grade, iar cele minime între -7 şi 1 grad.
În Maramureş vremea este rece, cu cer mai mult noros. În cursul zilei, pe arii relativ extinse, vor cădea precipitaţii sub forma de ninsoare, lapoviţă şi ploaie şi izolat vor fi conditii de producere a poleiului. La munte va ninge şi se va depune strat de zăpadă. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări trecătoare pe crestele montane.
Marți, meteorologii anunță că vremea va fi închisă şi se vor semnala precipitaţii cu precădere în jumătatea de sud-vest a ţării. Acestea vor fi mixte la munte, predominant sub formă de ploaie în zonele joase de relief, iar pe arii relativ restrânse se va semnala polei. Vântul va prezenta local intensificări, cu precădere în regiunile sudice şi sud-estice, iar pe crestele montane va sufla tare. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 şi 9 grade, iar cele minime între -5 şi 5 grade.
De miercuri, regimul termic va fi în continuare caracterizat de valori mai coborâte decât cele specifice perioadei îndeosebi în sudul şi estul ţării, iar probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi ridicată.
La începutul lunii decembrie, ANM se așteaptă la apariția unui val de aer foarte rece în partea de nord-vest a continentului. „Luna decembrie este o lună cu mai puţine precipitaţii decât în luna noiembrie.
Climatologic, luna decembrie înseamnă temperaturi şi mai scăzute, cu 3-4 grade faţă de luna noiembrie. Intrăm în zona temperaturilor negative în mare parte a ţării. Precipitaţii posibile, asemănător cu ce ar putea să fie în noiembrie.
Este luna în care pot apărea primele ninsori, deci mai multe zile la rând cu temperaturi sub minus 10 grade şi, statistic vorbind, primul episod de viscol de amploare”, a declarat Florinela Georgescu directorul executiv al Administraţiei Naţionale de Meteorologie, informează Agerpres.