Deşi în Baia Mare şi în multe localităţi din Maramureş plouă, în zonele înalte ale judeţului s-a instalat iarna adevărată. Ninge la Cavnic, în Borşa, la Şuior pârtiile de schi au început să se animeze.
Trebuie precizat că ANM a emis o avertizare de Cod portocaliu valabil până în 11 februarie, ora 20:00
Fenomene vizate: intensificări susținute ale vântului, viscol, vizibilitate redusă
Zone vizate: zona înaltă de munte a județelor Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Suceava, Neamț, Cluj și Bihor.
În intervalul menționat în zona înaltă de munte a județelor Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Suceava, Neamț, Cluj și Bihor vor fi intensificări susținute ale vântului cu rafale de peste 90…120 km/h și temporar va ninge viscolit, determinând scăderea vizibilității sub 50 m.
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 11 februarie, ora 20:00 – 12 februarie, ora 20:00
Fenomene vizate și zone afectate: intensificări ale vântului și zăpadă spulberată în zona montană înaltă
În zona înaltă de munte, vântul va prezenta intensificări cu rafale ce vor depăși 80…100 km/h, spulberând zăpada și determinând scăderea vizibilității.
Ninge viscolit la Borșa, în Pasul Prislop, unde vizibilitatea este redusă sub 50 de metri