Potrivit vicepresedintelui ANSVSA, Laszlo Csutak, Autoritatea a prelevat probe de la produsele suspectate pe care le-a transmis spre analiza la Laboratorul Comunitar de Referinta din Budapesta, care urmeaza sa se pronunte in urmatoarele 7-10 zile. Loturile de produse suspecte contaminare vor ramane sub sechestru sanitar- veterinar, pana la sosirea rezultatelor de laborator.
Guma de guar este un preparat natural, obtinut dintr-o tufa de fasole indiana care se cultiva in India, Pakistan, sudul Statelor Unite, utilizat in industria alimentara ca aditiv cu functii de agent de ingrosare, stabilizator si emulgator pentru diverse produse.
Dioxina este o substanta cancerigena. Din punct de vedere tehnologic, guma de guar are de 8 ori puterea de ingrosare a amidonului din porumb, numai o cantitate foarte mica fiind necesara pentru a produce o vascozitate suficienta.
Danone va afla rezultatul analizelor saptamana viitoare
Compania Danone Romania a precizat, miercuri, ca impreuna cu ANSVSA a efectuat identificarea cantitatilor de produs care au avut legatura cu alerta europeana privind produsele suspicionate a fi contaminate cu dioxina.
”Intreaga cantitate de produse se afla acum blocata, sub controlul ANSVSA, in depozitul Danone si in mai multe puncte din reteaua de distributie. S-a efectuat o prelevare oficiala de probe din lotul cu data expirarii 11 septembrie, iar probele au fost trimise la un laborator european de referinta. Rezultatele vor fi disponibile saptamana viitoare. Lotul cu data expirarii 20 septembrie a fost fabricat recent si nu are nici o legatura cu alerta europeana”, a precizat pentru Rompres Milena Nedelcu, director la Danone.
Conform companiei, Danone nu utilizeaza in mod direct guma de guar. Acest ingredient al unor preparate de fructe fabricate in Cehia si utilizate in unele iaurturi cu fructe. In iaurt, guarul se regaseste in cantitati foarte mici (0,02 g intr-un pahar de 125 g).
Produse contaminate cu guma de guar
In prezent, in Europa, institutiile insarcinate cu siguranta alimentului efectueaza investigatii in legatura cu alerta europeana privind prezenta unei contaminari cu dioxina in guma guar provenind din India. Dupa primele doua valuri de investigatii, efectuate in Elvetia (firma distribuitoare de guar) si Cehia (unde se produc unele preparate din fructe ce contin guma guar), al treilea val a cuprins numeroase tari europene, intre care si Romania.
In data de 14 august, Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor a primit o notificare prin Sistemul Rapid de Alerta pentru Alimente si Furaje, referitoare la prezenta gumei de guar, posibil contaminata cu dioxina, in iaurturi cu fructe. Inspectorii Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor au retras de pe piata toate loturile de produse suspicionte a fi contaminate si au dispus sechestrarea acestora. Din loturile suspicionate a fi contaminate, au fost prelevate probe care au fost deja trimise Laboratorului Comunitar de Referinta, pentru a fi analizate.
Aditivul creste riscul de cancer la adulti
Aditivul alimentar industrial E412, produs si exportat in special in Franta, de societatea elvetiana Unipektin, a fost contaminat cu pentachlorophenol (dioxina) si va fi retras de pe piata, a anuntat, la sfarsitul lunii iulie, Oficiul Federal Elvetian al Sanatatii Publice (OFSP). E412, denumit si rasina de guar, este produs in principal in India si in Pakistan. Furnizorul materiei prime contaminate este societatea indiana Glycols Limited. Derivat din seminte de Cyamoposis tetragonolobus, poate reduce nivelul de colesterol. Pentachlorophenol este utilizat, in special in productia de erbicide si insecticide.
Rezultatele diverselor studii au evidentiat efectele adverse ale dozelor mari de dioxina asupra sanatatii omului. Principalul pericol il reprezinta riscul cancerigen la adulti. Studiile au aratat ca expunerea la doze mari de dioxina sau la doze mici, dar pe perioade indelungate creste considerabil riscul de cancer. Un alt organ afectat de aceste substante este ficatul, dar intensitatea reactiilor la acest nivel este moderata.
Sursa: Ioana Osan