Vezi VIDEO
Maramuresul are “o problema de mediu majora”, a reiterat astazi, 30 martie, presedintele Agentiei pentru Dezvoltare Durabila a Zonelor Industriale din cadrul Ministerului Economiei, Marcel Hoara. Acesta a precizat ca, in acest an, in Maramures vor ajunge aproximativ 40 milioane euro pentru punerea in siguranta a iazurilor. Suma este insa insuficienta, a recunoscut si reprezentantul Ministerului Economiei.
Referindu-se la problemele de mediu din Maramures, presedintele Agentiei pentru Dezvoltare Durabila a Zonelor Industriale din cadrul Ministerului Economiei, Marcel Hoara a declarat ca e nevoie de solutii financiare pentru punerea in siguranta a iazurilor. In acest moment, Ministerul Economiei poarta discutii cu Fondul de Mediu pentru a gasi si alte fonduri pentru problemele de mediu.
“Despre banii investiti in mediu, Maramuresul are o problema de mediu majora si o problema de siguranta. Anul acesta, din 130 milioane euro, aproximativ pe zona de inchidere, circa 40 milioane euro vin in zona Maramuresului, in special in zona iazurilor, care dincolo de problema mediului, au probleme de securitate. Suma nu este una care sa poata solutiona toate problemele de mediu din zona iazurilor, de aceea Ministerul Economiei poarta discutii cu fondul de mediu, pentru gasirea unor solutii de finantare pentru ca in cel mai scurt timp sa rezolvam aceste probleme”, a afirmat Marcel Hoara.
Acesta a facut referire si la societatea Romplumb, despre care a aratat ca trebuie sa respecte un program de conformare, in care sunt prevazute investitii in zona de sulfare si noxare, pentru reducerea poluarii. Programul ar trebui finalizat pana in 31 august.
Sursa: Camelia Tocaci