Vezi VIDEO
Elevi din 16 scoli din Maramures si-au dovedit creativitatea si simtul de „mici intreprinzatori”. Ajutati de dascalii lor, copiii au demonstrat ca sunt capabili sa-si deschida afaceri proprii si sa castige bani din vanzarea unor obiecte create chiar de ei. Cu banii stransi, unii dintre adolescenti au marturisit ca si-au propus sa plece in excursii.
Dulciuri apetisante, camasi traditionale sau diferite obiecte din origami au fost cateva dintre produsele create de elevi din clasele primare si gimnaziale de la mai multe scoli din judet. Micutii au dovedit ca nu duc lipsa de idei si ca se descurca de minune in rolul de „antreprenori”. Astazi, creatiile elevilor au putut fi admirate la Centrul de Instruire si Marketing, in cadrul unei expozitii organizate la finalul proiectului „Micii antreprenori”.
„Proiectul judetean «Micii antreprenori» a pornit de la o idee a Inspectoratului Scolar Judetean. Este a doua editie. Anul trecut au fost doar 10 scoli, anul acesta s-au implicat 16 scoli din judet. Au fost scoli din Cavnic, Baita de Sub Codru si au participat peste 150 de copii de nivel primar si gimnazial si peste 32 de cadre didactice. Pornind de la un plan de afaceri, copiii si-au pregatit, si-au format prima afacere, identificand abilitatile, competentele personale, nevoile pietii, concurenta, modul de promovare, modul de marketing, pentru a se impune pe o piata care e in continua dezvoltare”, a declarat directorul Scolii Gimnaziale „Nicolae Balcescu” Baia Mare, Silvia Pop.
Cei care au trecut pragul expozitiei au admirat creativitatea adolescentilor. Acestia au fost sfatuiti sa nu renunte la ideile lor de afaceri si sa le puna in practica atunci cand vor creste. “Sa nu renuntati, caci perseverenta este mama succesului si credeti-ma trebuie sa incepeti de mici sa va dezvoltati acest simt al afacerii si inovatiei pentru ca totul depinde de dumneavoastra in viata”, a punctat viceprimarul municipiului Baia Mare, Gabriela Hofer.
Copiii au marturisit ca i-au avut ca model pe parinti si ca au dorit sa-i imite pe acestia. „Ne-am gandit sa preluam talentul parintilor nostri si sa ne deschidem o afacere culinara. Am pregatit aici biscuiti cu scortisoara, chec cu nuca, rafaello si ciocolata de casa”, a spus una dintre eleve, Tina Babici, care a dorit sa se specializeze in domeniul patiseriei.
Micutii s-au gandit si ce vor face cu banii castigati din vanzarea obiectelor. Pentru unii fondurile incasate sunt binevenite pentru a putea merge in excursii. „Acesta este primul pas facut in afacerea noastra. Am vrut sa ne facem bani de excursii, de ce am avut nevoie si am facut niste felicitari, gablonturi, tablouri cu ajutorul doamnei profesoare careia ii multumim”, a declarat o alta eleva, Adriana Prodan.
Pentru tineri a fost o experienta interesanta, iar elevii au promis ca nu se vor opri aici cu ceea ce au invatat si ca vor continua sa confectioneze si alte obiecte. „Elevii Scolii Vasile Alecsandri v-au pregatit bratari facute manual si niste camasi traditionale. Totul a inceput de la cercul de mestesuguri sustinut de doamnele directoare si mai ales de doamna Toldisan Veronica de la Bastionul Macelarilor. A fost o experienta unica”, a spus o alta eleva, Narcisa Taralunga.
Pretul obiectelor scoase la vanzare a fost unul accesibil, pornind de la 5 lei si ajungand la 150 de lei.
Sursa: Camelia Tocaci