Aproximativ 10.000 de euro au fost cheltuiti pentru cumpararea a 130 de iepuri, care vor sfarsi insa in bataia pustii. Animalele au fost achizitionate de AJVPS Maramures pentru a repopula fondurile de vanatoare din judet si au fost aduse special de la o crescatorie din Bucuresti.
Dupa o calatorie de 24 de ore, iepurii au ajuns in Baia Mare in ladite speciale, iar imediat vanatorii maramureseni i-au repartizat pe mai multe zone si i-au dus la destinatie. Acestia nu s-au prea lasat dusi, iar unii chiar au refuzat sa iasa din custi. Pana la urma, rand pe rand, animalele au fugit peste camp, vanatorii sperand sa isi gaseasca cat de repede partener.
Florin Maries, unul dintre vanatorii implicati in actiune, a declarat ca transportul a decurs fara probleme, singura care mai ramane acum este ca iepurii sa se inmulteasca asa cum se spune ca ar face-o. Un coleg al acestuia, Romeo Petrus, a admirat animalele spunand ca toti iepurii adusi ”sunt frumosi si nabadaiosi”
Directorul AJVPS Maramures, Radu George, a precizat ca toate fondurile de vanatoare au fost repopulate, iar probleme cu acomodarea nu crede ca vor fi. Sezonul de vanatoare la iepuri s-a inchis pe 1 februarie, urmand ca animalele sa poata fi luate in catarea pustii abia pe 30 noiembrie. Pana atunci, vanatorii spera ca masculii adusi sa isi gaseasca perechea pentru a da nastere la cat mai multi pui.
Foto: (c) eMM.ro
Sursa: Vasile Dale