Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră informează că, vineri, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 84.254 de persoane, dintre care 8.730 de cetăţeni ucraineni (în scădere cu 2,6% faţă de ziua precedentă).
Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 4.191 de cetăţeni ucraineni (în creştere cu 0,5%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 942 de cetăţeni ucraineni (creştere cu 0,5%).
De la declanşarea crizei ucrainene (24 februarie) şi până la data de 27 mai, ora 24,00, la nivel naţional, au intrat în România 1.046.035 de cetăţeni ucraineni.
De asemenea, începând cu data de 10 februarie (perioadă pre-conflict), au intrat în ţara noastră 1.080.564 ucraineni.