România se menține în topul statelor cu cele mai multe decese din cauza COVID, dar înaintea noastră se află țări cu populații mult mai mari. Medicii completează pe bandă rulantă certificate de deces, morgile au devenit neîncăpătoare, nu mai sunt locuri nici în cimitire. Dramele acestei perioade sunt nemaiîntâlnite pentru România ultimelor decenii.
„Lucrez în anatomie patologică de peste 25 de ani. Niciodată nu am văzut așa ceva”, mărturisește medicul Sabrina Zurac.
„Ne roagă sau lasă aici trupul mai multe zile până reușesc să se organizeze ca să facă cele necesare pentru a-l înmormânta creștinește. Este dramatic ce vedem. Este incredibil. Este cutremurător să vezi cum o mamă trebuie să-și îngroape într-o săptămână doi băieți și dacă pentru primul a găsit bani, pentru al doilea nu găsește”, mărturisește dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului „Marius Nasta” din București.
„Așa ceva, cu foarte mulți decedați peste tot în zona morgii, s-a mai întâmplat numai la Revoluție”, spune Maria Sajin, medic anatomopatolog la Spitalul Universitar din Capitală.
Discuții antivaccin la ușa morgilor
Medicii abia mai ţin pasul cu semnarea actelor de deces. Morgile spitalelor sunt arhipline. Și cu toate acestea, există încă oameni, chiar din familii decimate de COVID, care refuză să creadă că vaccinul îi protejează şi se ceartă cu medicii în timp ce stau la coadă să-şi ridice morţii.
„În momentul în care internezi cu pacient la Chirurgie și e negativ, primești pe telefon testul negativ și după 3 zile, e pozitiv! Cum e posibil așa ceva? De ce? Pentru că nu era vaccinat? Toți nevaccinații îi scoatem morți? Cum adică?” spune revoltată o femeie îmbrăcată în negru, fără a mai asculta explicațiile medicului. „Vă spun eu: îi lasă să moară pe cei nevaccinați! Ia să vină unul vaccinat, să vedeți că toate atențiile sunt pe el!” continuă femeia.
Scena se întâmplă în faţa morgii Spitalului Universitar din Capitală.