Inspectorii de munca au descoperit 794 de persoane angajate temporar fara forme legale la un supermarket din Galati, a carui conducere s-a ales cu plangere penala, a anuntat, astazi, 28 martie, seful Inspectoratului Teritorial de Munca Galati, Ionel Petrea.
Potrivit sefului ITM Galati, cele aproape 800 de persoane au fost angajate ca zilieri pentru a presta timp de doua zile o activitate de inventariere a unor produse, desi ar fi trebuit angajate cu contract individual de munca.
„Conform contractelor incheiate cu angajatorul, acesti oameni au avut calitatea de zilieri, dar, din punctul de vedere al legislatiei in domeniu, lor ar fi trebuit sa li se incheie, pentru cele doua zile de activitate, contract individual de munca. Ca urmare, am raportat aceste persoane ca fiind muncitori la negru, pentru ca inventarierea nu este o activitate necalificata sau ocazionala si nici nu se incadreaza in domeniile incluse in Legea Zilierilor”, a declarat Ionel Petrea.
In acest caz, ITM nu a aplicat nicio amenda, pentru ca legislatia prevede ca, atunci cand se descopera mai mult de cinci muncitori la negru, sa se faca direct sesizare penala pe numele angajatorului.
„Intrucat este o cercetare penala in curs, nu putem face public numele hipermarketului in cauza. Ramane ca organele de cercetare penala sa decida daca este infractiune sau nu”, a spus Ionel Petrea.
Sursa: Agerpres