Cinci persoane fara permis de conducere si alte trei care au urcat la volan probabil crezand ca sunt inca la petrecerea de sarbatori, au fost depistate de politistii maramureseni in perioada 30 decembrie 2009 – 2 ianuarie 2010. Totodata, oamenii legii au descoperit alte doua cazuri de conducere a unui autovehicul neinmatriculat si un altul de refuz de recoltare a probelor biologice.
Noua persoane s-au ales cu dosare penale si sunt cercetate pentru infractiuni la regimul circulatiei comise in perioada 30 decembrie 2009 – 2 ianuarie 2010, in localitatile Baia Mare, Remetea Chioarului, Sighetu Marmatiei, Sacel (2), Salistea de Sus, Viseu de Sus, Farcasa, Miresu Mare. Este vorba despre cinci persoane care au urcat la volan fara sa posede permis de conducere, trei care aveau o imbibitie alcoolica în sange peste limita legala, doua care circulau fara sa aiba documentele autovehiculului in regula si o alta care a refuzat recoltarea probelor biologice.
Virgil N. (34 ani), a condus, in seara de 31 decembrie, un autoturism pe strada Dragos Voda. Fiind sub influenta alcoolului, a pierdut controlul directiei si s-a lovit cu masina de un copac. La testarea cu aparatul etilotest, s-a inregistrat valoarea 1,04 mg/l alcool pur in aerul expirat, motiv pentru care Virgil a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice in vederea stabilirii alcoolemiei. El este cercetat pentru comiterea infractiunii de conducere a unui autovehicul de catre o persoana care are o imbibitie alcoolica in sange peste limita legala.
La Sacel, politistii l-au depistat in trafic pe I.H. (17 ani) din localitate care conducea un autoturism fara sa aiba permis de conducere. In urma verificarilor efectuate, politistii au stabilit ca autoturismul nu era inmatriculat. Adolescentul este cercetat acum pentru comiterea infractiunilor de conducere fara permis si conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neinmatriculat.
Sursa: Vasile Dale