Duminică, salvatorii montani au pornit într-o nouă acțiune de căutare-salvare a altui cetățean ucrainean aflat de mai bine de 3 zile pe drum, fără hrană, obosit și fără a avea posibilitatea de a se orienta.
Echipa Salvamont Maramureș împreună cu echipa Poliției de Frontieră Valea Vișeului au urcat în munte pentru a-l coborî pe ucrainean care era blocat deasupra unei cascade într-o prăpastie de peste 200 metri.
Ucraineanul a fost găsit și la el a coborât un salvator montan care i-a dus alimente și ceai cald. I-a acordat primul ajutor ucraineanul fiind extenuat, ușor hipotermic și în imposibilitatea de a se mai deplasa. Salvatorul montan coborât în prăpastie a anunțat echipele de salvare că datorită configurației zonei extragerea terestră este imposibilă din acel loc astfel încât în momentul în care vor există condiții de zbor se va solicită elicopterul pentru a-l extrage.
A fost solicitat elicopterul cu troliu de la POA Târgu Mureş cu care cetăţeanul ucrainean de 31 ani a fost extras şi transportat până la baza secundară Paltinu. De aici a fost preluat de echipajul SMURD venit în sprijin.
Misiune încheiată după 16 ore.